Într-o filmare distribuită de un jurnalistul Robert Carter pe Twitter apar doi fani îmbrăcaţi în costume de cruciaţi, cărora pare că le este interzisă intrarea pe un stadion din Qatar, de către personalul de securitate, înaintea meciului dintre Anglia şi Iran (6-2), disputat luni. Cei doi suporteri purtau zale şi coifuri, fiind dotaţi cu săbii şi scuturi de plastic, iar pe costumele lor era imprimată crucea Sfântului Gheorghe.

Reguli similare vor fi aplicate la meciul Angliei din această seară împotriva SUA . Grupurile antirasism susţin că hainele de vacaleri cruciaţi ar putea fi ofensatoare pentru musulmani, relatează Daily Mail. Grupul antidiscriminare "Kick It Out" i-a sfătuit de asemenea pe fani să nu poarte astfel de costume, reprezentând cavaleri sau cruciaţi, care amintesc de războaiele religioase purtate de creştini împotriva musulmanilor, în perioada Evului Mediu.

"Dorim să-i avertizăm pe fanii care asistă la meciurile Cupei Mondiale FIFA că anumite ţinute, cum ar fi costume reprezentând cavaleri sau cruciaţi, pot să nu fie binevenite în Qatar şi în alte ţări islamice. Avizul de călătorie al Ministerului de Externe, emis înainte de turneu, precizează că fanii ar trebui să se familiarizeze cu obiceiurile locale, iar noi îi încurajăm pe fani să adopte această abordare", a declarat o purtătoare de cuvânt a grupului.

Unul dintre fanii costumaţi în cruciaţi a oferit un interviu după victoria Angliei cu 6-2 în faţa Iranului. "Problema este că în locuri precum Qatar, fanii sunt esența jocului. Noi suntem ceea ce reprezintă fotbalul. Nu corporațiile, ele ajută financiar în fundal, noi, fanii, facem fotbalul și noi suntem fotbalul", a declarat suporterul la canalul TalkTV. El a povestit că este cazat în zona rezervată fanilor şi plăteşte 250 de lire sterline pe noapte.

Reacţia FIFA în cazul costumelor de cruciaţi în Qatar
"Costumele cruciaților în contextul arab pot fi ofensive la adresa musulmanilor. De aceea, colegii antidiscriminare le-au cerut fanilor să poarte hainele pe dos sau să se schimbe" a reacţionat FIFA.

"Îmbrăcămintea de cavaleri medievali, completată cu săbii și cruci, este ofensatoare din cauza istoriei cruciaților care au ocupat țărilor arabe și au comis violuri și crime", a explicta și jurnalistul și cercetătorul Robert Carter. Însă unii suporteri eneglezi din Qatar s-au plâns că unui fan al Arabiei Saudite i s-ar fi permis să fluture o sabie arabă lungă de un metru, printre mulțimea din afara stadionului, după victoria echipei sale în fața Argentinei.

Cele mai cunoscute cruciade au avut loc între 1096 și 1291, când armatele creștine au luptat pentru a cuceri Ierusalimul și zona înconjurătoare de sub dominația islamică.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și