După frumoasele declaraţii de dragoste pe care Daniel i le-a făcut Denisei, acesta nu a răspuns celor care au rămas şocaţi de cele văzute şi nici comentariilor răutăcioase.
"Poate pare amuzant dar eu şi Denisa ne-am cunoscut pe facebook . Niciodată n-am mai ieşit cu o fată pe care am cunoscut-o pe internet. Ne cunoaştem de aproape 2 luni de zile şi ţin să mărturisesc că de la prima întâlnire am simţit ceva unic. A fost clar, dragoste la prima vedere, cu toate că eu am ţinut să-mi fac datoria de bărbat şi să fac primul pas...mai apoi, totul a venit de la sine. Denisa face parte din lumea mondenă, fiecare îşi alege meseria în funcţie de ce-i place însă eu, ca pertenerul ei am să o susţin, indiferent de alegerile pe care le va face.
Sincer, eu nu mi-am dorit o relație, nu am căutat o relație . Am avut alte probleme şi alte activități care erau mai importante. Dar aveam nevoie de cineva care să fie lânga mine să mă înţeleagă, să mă iubească. Nu știu dacă Denisa e persoana pe care eu o aşteptam în viaţa mea, dar cu siguranță e o femeie minunată care îmi face zilele şi diminețile frumoase.
Ce se întâmplă între noi doi, ne priveşte doar pe noi doi. În jurul nostru, oamenii sunt răi şi plini de invidie, însă asta ne face mult mai puternici. Am auzit vorbindu-se despre asta...nu îi cunosc familia partenerei mele, cred că este un pic cam devreme totuşi.Timpul are întotdeauna o calitate frumoasă, de a ne arăta ce şi cine contează cu adevărat. Apoi, rămâne de văzut cum va decurge relaţia noastră." A declarat pentru Sighet247 fotbalistul care s-a remarcat deseori în diferite cercuri mondene.
Mihai Daniel a ţinut să precizeze că, în ciuda celor spuse în presă, el rămâne în continuare un om modest, cu fică de Dumnezeu, care crede că în spatele carierei se ascund forţele proprii şi ambiţia.










Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și