Firma declară în aceste zile că încheie lucrările de reabilitare a străzii, iar primarul Horia Scubli a declarat că lucrările sunt de „bună calitate”. Când subsemnatul, în ședința de Consiliu local, i-am arătat poze cu strada inundată la fiecare ploaie din cauză că scurgerile pluviale sunt mai sus decât asfaltul, primarul a zis că nu este adevărat, deși pozele sunt concludente (vezi FOTO mai sus). Așa că, cel mai probabil, se va semna de recepție pentru stradă, se vor vira restul banilor către firma executantă și noi, sighetenii, rămânem ca proștii la poarta nouă.

Tot acestei firme, Primăria i-a mai dat încă o lucrare: asfaltarea parcării de la intrarea din spate a Pieței Agro-alimentare din oraș, cu intrare de pe strada Mihai Viteazu. Unele surse arată că cică firma ar fi asfaltat parcarea fără bani, ca o sponsorizare pentru oraș - greu de crezut.

Primarul Horia Scubli l-a împuternicit pe dl. Zerni Gheorghe (director adjunct la SPG Urbana) în calitate de responsabil pentru derularea lucrărilor de asfaltare a parcării din Piața Agro-alimentară. Tot Horia Scubli a dat în luna septembrie 2017 o dispoziție de mutare a Monumentului existent pe amplasamentul parcării, fără nicio autorizație din partea Direcției de Monumente sau a vreunei alte autorități. Monumentul respectiv a fost ridicat în memoria unor partizani sovietici împușcați de către trupele hortyste spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mutarea Monumentului a iscat un scandal diplomatic imens, Ambasada Rusiei la București protestând oficial, pe canale diplomatice, la Ministerul de Externe al României. Inclusiv primarul Scubli a fost sunat de către ambasadorul Federației Ruse din București pentru a i se cere explicații. Primarul a trimis câteva fotografii cu noul amplasament al Monumentului, arătând că acesta este mai bun, că seamănă cu primul etc., tot felul de povești de valutist, menite să îl prostească pe ambasador. Horia Scubli, acest „Împărat Roșu” al Sighetului, nu pricepe că partizanii respectivi au fost împușcați în locul unde era amplasat inițial Monumentul, de aceea nu trebuia mutat.

Dl. Zerni Gheorghe, soțul doamnei secretar al primarului Scubli, cum se face, cum nu se face, dar s-a ales cu curtea interioară a casei domniei sale asfaltată, taman în aceeași perioadă cu asfaltarea parcării, lucrări pe care domnia sa le superviza. Asfaltările s-au făcut cu aceeași oameni și cu același utilaj cu care s-a turnat asfaltul în parcarea de la Piață, aparținând firmei Consultus.

Sunt foarte curios pe ce bani s-a efectuat asfaltarea curții casei d-lui Zerni Gheorghe. Dacă acestea s-au făcut pe banii domniei sale, nu este absolut nicio problemă - dar în acest caz dl. Zerni este dator să prezinte opiniei publice devizul și factura aferente, precum și dovada plății contravalorii acelor lucrări.

Surse credibile din interiorul Primăriei, au declarat pentru Sighet 247, sub protecția anonimatului, că, de fapt, asfaltarea curții interioare a casei d-lui Zerni s-a făcut gratis de către firma Consultus, așa ca un „gheșeft”, un „podar”, o „tradiție”, o „atenție” din partea firmei. Ca răsplată, mai zic sursele din Primărie, dl. Zerni va face parte din Comisia de recepție a lucrărilor de reabilitare a străzii Mihai Viteazu, sau va fi chiar șeful acesteia, și va semna de recepție, fără a ridica obiecții, deși calitatea lucrărilor lasă mult de dorit. Vorba aia, asfalt gros cât foaia de ziar pe drumul public, să ajungă și pentru curțile private ale unora!

Dacă varianta prezentată de sursele din Primărie este reală, dl. Zerni Gheorghe are o mare problemă, trebuind să dea explicații nu doar publicului ci și autorităților competente. Mai ales că, continuă sursele, dl. Zerni este în cărțile Împăratului Roșu pentru a-l înlocui la conducerea SPG Urbana pe dl. Șuștic Ioan.

PUNCT DE VEDERE AL D-LUI ZERNI GHEORGHE:

Redacția Sighet 247 a fost contactată de către dl. Zerni Gheorghe, care dorește să facă următoarele precizări legate de prezentul articol:

„Nu fac parte din nicio comisie de recepție, așa că nu voi participa la recepționarea lucrărilor de reabilitare a străzii Mihai Viteazu. De asemenea, nu am avut nicio calitate legat de efectuarea lucrărilor de asfaltare a parcării de la Piața Agoro-alimentară din Sighet, așa cum se sugerează în articol.

Curtea casei în care locuiesc, într-adevăr, s-a asfaltat de către firma Consultus SRL, însă contra cost. Pentru lucrările de asfaltare dețin un deviz estimativ în sumă de 5.800 lei emis de această firmă pe numele meu, pentru suprafața de aproximativ 120 mp de curte asfaltată. La finalizarea lucrărilor de asfaltare, voi prezenta redacției Dvs. factura finală și dovada plății contravalorii lucrărilor, cu rugămintea de a le publica.

De asemenea, doresc să vă informez că nu sunt înscris în niciun partid politic și nici nu practic politica și nici nu cunosc să fiu propus pentru funcția de director al SPG Urbana”, a declarat dl. Zerni Gheorghe pentru Sighet 247.

Sighet 247 pune la dispoziția oricui se simte lezat de cele relatate spațiu pentru publicarea unui eventual Drept la replică, fiind un portal de știri cu adevărat independent din Sighet, care are ca scop informarea corectă și completă a cititorilor săi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și