redăm mai jos integral comunicatul de la Curtea de Apel Cluj:

„Admite cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de către inculpatul C. C., în baza dispoziţiilor art. 242 alin. 2 C.proc.pen. cu măsura arestului la domiciliu prev. de art. 218 şi următoarele C.proc.pen.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C. C. de sub puterea MAP nr. 23/UP/27.04.2016, emis de către Tribunalul Cluj, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza disp. art. 221 alin. 1, 5 Cod procedură penală impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în Baia Mare. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii:

a)să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b)să nu comunice direct sau indirect cu martorii din dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În baza art. 221 alin. 8, 9 Cod procedură penală supravegherea va fi exercitată de Biroul de Supraveghere Judiciară din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş. Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta cerere rămân în sarcina acestuia.

Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 10 august 2016″.

La scurt timp după ce magistrații Curții de Apel Cluj s-au pronunțat vizavi de înlocuirea măsurii de arest preventiv al lui Cătălin Cherecheș cu arestul la domiciliu, Călin Budișan, unul dintre avocații primarului a făcut prima declarație, pe scurt, pentru ActualMM: „Este o soluție normală din punctul meu de vedere, temeinică și legală”.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și