Concluzia vine după un audit financiar asupra bugetului Consiliului Judeţean. 70.000 de lei ar fi fost acordaţi ilegal de către consilierii judeţeni federaţiei care a organizat evenimentul. De ce? Pentru că festivalul ar fi generat profit. La fel s-a întâmplat şi în cazul Primăriei Cluj-Napoca a acordat, însă, mult mai mulţi bani... aproape trei milioane şi jumătate de lei, aceluiaşi organizator. Raportul Curţii de Conturi a fost contestat, în ambele cazuri.

Cu 70.000 de lei ar fi fost prejudiciat bugetul judeţului Cluj în 2015 în urma acordării unor finanţări nerambursabile către Federaţia SHARE, organizatorul festivalului UNTOLD. Aceasta este concluzia raportului Camerei de Conturi după verificarea situaţiei financiare a Consiliului Judeţean Cluj.

Cătălin Vlăsceanu, reporter Digi24: „Untold a adus la Cluj peste 240.000 de spectatori, a generat venituri de 23 de milioane de euro şi a câştigat premiul pentru cel mai bun festival la European Festival Awards.”

În aceste condiţii, Consiliul Judeţean a decis să conteste raportul Curţii de Conturi. Autorităţile judeţene susţin că acest raport se bazează pe modul în care este interpretată legea şi nu pe un act legislativ concret.

Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Neavând legislaţie care să spun Nu! Stop Joc ! Nu se poate finanţa cultura care este finanţată şi din biletele participanţilor ! Ceea ce legea nu interzice înseamnă că permite deci cam asta era optica Consiliului Judeţean. Drept pentru care s-a luat decizia de a fi contestată decizia Curţii de Conturi.”

Situaţia s-a repetat şi la Primăria Cluj-Napoca care a finanţat anul trecut organizatorul festivalului Untold cu aproape trei milioane şi jumătate de lei.

Oana Buzatu, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca : „Finanţatorul, bugetul local nu a ţinut cont de alte venituri pe care asociaţia le avea din alte surse precum publicitatea şi vânzare de bilete şi aşa mai departe. Surse de venit care ar fi permis organizatorului, din punct de vedere al Curţii de Conturi să participe cu o cotă de finanţare mai mare. Suntem în faza în care aşteptăm un punct de vedere scris de la Curtea de Bucureşti la punctele pe care le-am invocat în această contestaţie.”

Reprezentanţii federaţiei Share, organizatorul festivalului Untold în anul 2015, spun ca au îndeplinit toate regulile în momentul în care au cerut fonduri de la autorităţile locale, mai mult aceştia susţin că nu au obţinut profit.

Tudor Ogner, vicepreşedintele Federaţiei Share Cluj-Napoca: „Noi am respectat tot ce a cerut finanţatorul, în speţă Consiliul Judeţean. Dacă pe un anumit proiect sau pe mai multe proiecte există un excedent acesta nu se poate numi profit deoarece un ONG nu poate să aibă profit şi acel excedent se foloseşte pentru activităţi conform scopului asociaţiei.”

În 2016, autorităţile locale nu mai finanţează organizarea festivalului. Pe ultima sută de metri, federaţia care ceruse două milioane şi jumătate de lei şi-a retras proiectul. Finanţat exclusiv din fonduri private, festivalul va avea loc în acest an la începutul lunii august.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și