Accidentul aviatic în care 157 de oameni și-au pierdut viața a avut loc duminică dimineața, la scurt timp după ce avionul, un Boeing 737 MAX 8, decolase de pe aeroportul din Addis Abeba.

Prima cutie neagră recuperată de la locul accidentului, acolo unde prăbușirea aeronavei a lăsat în urmă un crater adânc de 10 metri, a fost cea care conține înregistrările vocale din carlinga avionului. La scurt timp, autoritățile au recuperat și cutia care conține înregistrările de date ale zborului. „Înregistratorul de date de zbor (DFDR) şi înregistratorul de voce din cabină (CVR) ale ET032 au fost recuperate”, a comunicat Ethiopian Airlines, într-o postare pe Twitter.

Înregistrarea cu discuțiile dintre piloți ar putea să le ofere anchetatorilor mai multe informații despre motivele care au dus la prăbușirea unei aeronave noi. La doar câteva minute după decolare, căpitanul avionului a contactat turnul de control din Addis Abeba pentru a cere permisiunea de a se întoarce pe aeroport, indicând faptul că aeronava ar fi avut o problemă tehnică.

În urma incidentului aviatic, mai multe companii aeriene au decis să suspende operarea modelului Boeing 737 MAX 8 până când vor fi stabilite cauzele celor două accidente aviatice în care a fost implicat acest tip de aeronavă. Iar compania Boeing a anunțat că va amâna lansarea noului 777X, care ar urma să devină cel mai mare avion cu două motoare din lume.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și