Alegerile europarlamentare de anul viitor sunt foarte importante pentru Partidul Conservator şi Uniunea Social Liberală (USL), având în vedere că acestea probabil vor da o poziţionare vizavi de alegerile locale şi generale din 2016, a afirmat marţi preşedintele PC, Daniel Constantin.
"Sigur că intrăm deja în zona de organizare a alegerilor europarlamentare, mai avem fix un an până la alegerile europarlamentare din 2014 foarte importante şi pentru Partidul Conservator şi pentru Uniunea Social Liberală, având în vedere că aceste alegeri probabil dau o poziţionare vizavi de alegerile locale şi generale din 2016 pe de o parte, pe de altă parte cred că e momentul să discutăm, pentru că intrăm în linie dreaptă, de câteva teme importante, mai ales pe zona de guvernare, de administrare a ţării şi mă refer aici la procesul de regionalizare, de modificare a Constituţiei. Pe de altă parte este şi un moment în care sigur că la doar cinci luni de zile de la momentul în care s-a format Guvernul Ponta II, dar la un an de zile de când Uniunea Social Liberală guvernează, este momentul să facem un bilanţ", a declarat Daniel Constantin, la şedinţa Biroului Politic al PC.
În opinia sa, este momentul pentru a trage câteva concluzii legate de activitatea PC în formula de guvernare, privind măsurile pe care le-a propus în programul de guvernare şi stadiul în care acestea se află.
"Sunt câteva chestiuni importante pe care aş fi dorit să le discutăm astăzi - pe de o parte pe zona de organizare ştiţi foarte bine că avem Congresul partidului în septembrie, mai este foarte puţin timp, până atunci sigur că trebuie la nivelul fiecărui judeţ să ne organizăm, să aveţi alegeri la nivelul fiecărei comune, la nivelul fiecărui oraş, astfel încât să respectăm statutul, care spune că trebuie să avem alegeri în peste jumătate din filialele de la nivel naţional ale Partidului Conservator", le-a spus Daniel Constantin conservatorilor prezenţi la şedinţă.
El a menţionat că PC este un partid al clasei de mijloc, unul de centru-dreapta, care luptă pentru oamenii de afaceri, pentru formarea unei clase de mijloc în România.
"Perioada de după 1989 a făcut ca această clasă de mijloc să fie din ce în ce mai mică, a existat o polarizare excesivă din punctul nostru de vedere şi aici Maria Grapini are un rol extrem de important gestionând un minister care poate să contribuie la formarea unei clase de mijloc în România, e importantă şi la Ministerul Agriculturii măsura pe care am luat-o - aceea de a înfiinţa ferme de familie. Îmi place să cred că şi ea contribuie la formarea clasei de mijloc în mediul rural", a mai spus liderul conservator.
Potrivit acestuia, conservatorii trebuie să se preocupe şi de celelalte valori pe care PC le susţine - familia, religia, păstrarea tradiţiilor.
Preluare: AgerPres