Tot în cursul zilei de ieri și-a prezentat demisia și Călin Bota, președintele PNL Baia Mare. Ambii lideri locali și-au prezentat demisiile în cadrul ședinței de Birou județean din data de 22 iulie 2024.

Redăm mai jos postarea publicată de către d-na Daniela Ivașcu pe rețeaua de socializare Facebook:

„Așa cum am mai afirmat Rezultatul alegerilor din 9 iunie 22% este unul pe care îl respect și pe care, în calitate de președinte al PNL Sighetu Marmației, mi-l asum cu onoare și demnitate.

Tocmai din acest motiv am decis în cadrul ședinței de Birou Județean de astăzi asemeni președintelui PNL Baia-Mare, Călin Bota să îmi depun mandatul de lider al organizației locale, urmând însă să acord tot concursul și întregul sprijin echipei liberale.

Alegerea sighetenilor este mereu cea corectă, chiar dacă unii sunt învingători și alții sunt învinși. Ca oameni politici trebuie să acceptăm și să ne asumăm eșecurile așa cum ne bucurăm și la reușite.

Vreau să mulțumesc echipei minunate, care mi-a fost alături, timp de 8 ani de zile cât am condus organizația PNL Sighet, tuturor colegilor care m-au susținut și să îi asigur că nu abandonez echipa. Am trecut prin multe împreună. Nu a fost ușor, însă am făcut tot ce a depins de mine de-a lungul timpului pentru atingerea obiectivelor propuse.

Închei prin a mulțumi tuturor celor care m-au girat și m-au creditat în toți acești ani, asigurându-i că rămân pe mai departe dedicată valorilor liberale. Sunt convinsa ca într-o echipă puternică fiecare are un parcurs, și încă mai avem multe lucruri de făcut împreună”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și