Darius Vâlcov ar putea fi arestat pentru a doua oară. Comisia Juridică din Senat a avizat, marţi, favorabil cea de-a doua cerere a DNA de reţinere şi arestare a fostului ministru. Plenul Senatului va da votul final în şedinţa de miercuri, potrivit România TV.
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, a doua cerere a DNA privind urmărirea penală a lui Darius Vâlcov, cu nouă voturi "pentru", precum şi cererea privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD, cu şapte voturi pentru" şi două abţineri.
"Vom trimite plenului două rapoarte, unul privind urmărirea penală, care a întrunit unanimitatea de voturi şi un raport pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării, care de asemenea a fost avizat favorabil, cu majoritate, înregistrându-se două abţineri", a declarat preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.
Rapoartele Comisiei juridice urmează să fie înregistrate la Biroul Permanent, iar votul final va fi dat miercuri, în plenul Senatului.
Boboc a mai spus că senatorul Darius Vâlcov a fost chemat la comisie, dar, din diferite motive, nu a putut să ajungă.
"Ne-a comunicat un punct de vedere, că dumnealui va fi pezent mâine, la plen şi îşi va susţine punctul de vedere şi că lasă la aprecierea comisiei modul în care va da acest raport, fără să solicite o amânare", a explicat Boboc.
Procurorii DNA au trimis, săptămâna trecută, la Senat, a doua cerere de urmărire penală, dar şi una de reţinere şi arestare a lui Darius Vâlcov, fostul ministru fiind acuzat de săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Potrivit procurorilor, Vâlcov ar fi deţinut şi administrat, prin interpuşi, o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, iar beneficiile materiale astfel obţinute ar fi fost ţinute într-un seif, încredinţat unei persoane apropiate. Anchetatorii au găsit în seif 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR, un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU şi o pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI.
Ulterior, la percheziţiile efectuate în şase locaţii, procurorii au mai descoperit 101 tablouri. Fostul ministru al Finanţelor ar fi intenţionat să-şi deschisă o galerie de artă.
Darius Vâlcov a fost reţinut pentru trafic de influenţă, însă ICCJ a decis cercetarea senatorului în arest la domiciliu.
DNA îl acuză pe Darius Vâlcov că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).
Preluare: RomaniaTV.net