N-am crezut în ruptul capului că putiniștii vor face marea greșeală să invadeze Ucraina pe 24 februarie a.c. (cică pentru a apăra comunitățile rusești din Donbas, persecutate de ucrainenii ultranaționaliști), ei știind prea bine că anglo-americanii și Uniunea Europeană (pe scurt, NATO) nu mai sunt dispuși să înghită al doilea afront din partea lor, după alipirea (în anul 2014) a Peninsulei Crimeea fără război, aproape fără împotrivire din partea ucrainenilor și fără proteste politico-diplomatice din partea occidentalilor. Mă rog, ceva foarte asemănător cu sacrificarea Cehoslovaciei de către anglo-francezi, întru apărarea păcii de apetitul teutonico-expansionist al lui Adolf Hitler și al ciracilor acestuia din Europa (în principal Italia) și din Orientul Îndepărtat (Japonia).
Da, căci contrar celor susținute de mulți istorici și politologi, istoria sireaca se repetă! Însă, deoarece ea nu se desfășoară pe trupul timpului în plan circular, ci urmează spirala unui cilindru, iată că, ducând paralele la axă, se obțin generatoare evenimențiale, formate – progresiv sau regresiv (bunăoară așa ca progresul eminamente material al triadei consum-comoditate-confort, respectiv ca evidentul regres al omenirii în plan moral-spiritual) – dacă nu din puncte identice, atunci foarte asemănătoare. De ce? Pentru că timpul măcar sluțește și distorsionează, atunci când nu izbutește să schimbe din temelii unele produse naturale și cam tot ce ține de condiția umană...
De pildă, se știe foarte bine că, în preajma celui de-al doilea război mondial, nezdravănul și belicosul Hitler și-a justificat intervențiile militare și anexiunile (Austria, Cehia sudetă) exact pe motivele invocate de kremliniști după circa 80 de ani – nevoia presantă de-a apăra rușii din estul Ucrainei, ajunși aici prin uriașele dislocări și strămutări operate de Stalin în întreaga Uniune Sovietică (Basarabia, țările baltice, Transcaucazia).
Diferența dintre Hitler și Putin este următoarea: În pofida furibundei înarmări a Germaniei interbelice cu banii unor trusturi lacome și revanșarde (I.G. Farben, Krupp etc.), Führerul era conștient că nu poate să se lupte cu întreaga lume (mai întâi Franța, Anglia și Uniunea Sovietică, apoi Statele Unite). Așa că marile încleștări din Vest (Bătălia Angliei) și din Est (Operațiunea Barbarossa) au fost prefațate de războaiele fulger pentru ocuparea celei mai mari părți din Europa continentală (Grecia, Iugoslavia, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia), de inconsistentele alianțe cu Ungaria, Finlanda și România, dar mai ales de redutabila axă Berlin-Roma-Tokyo.
Spre norocul tuturor popoarelor iubitoare de pace, îndeosebi al celor din vecinătatea Ucrainei și Rusiei, Dumnezeu a luat într-un asemenea hal mințile putiniștilor, încât aceștia s-au arătat de îndată puși pe răfuială nu numai cu Ucraina „nazistă” și rusofobă, ci cu întregul Occident neprieten, depravat și decadent, inclusiv cu Statele Unite, chit că ei toți își trimit taman aici atât progeniturile (în vile luxoase), cât și miliardele murdare (în bănci apusene sigure, dar mai cu seamă în paradisuri fiscale).
Supraîncrezători în forța eminamente cantitativă a armatei lor de paradă și în misiunea istorică a panslavismului (idee îndrăgită de Petru cel Mare, susținută din toate puterile de F.M. Dostoievski și „binecuvântată” de actualul patriarh Kiril, miliardarul „de altar” al Putinosului), „strategii” kremliniști s-au bazat în totalitate pe premise false atunci când au trudit de zor la elaborarea planului de invadare rapidă a Ucrainei: (a) Că Rusia este o superputere economico-militară, capabilă nu doar să câștige confruntarea cu restul lumii (se subînțelege, inclusiv prin transformarea petrolului și gazelor într-o redutabilă armă politică), ci și să facă față tuturor sancțiunilor impuse de ceilalți (occidentalii și aliații lor) printr-un autarhism inepuizabil și sfidător; (b) Că cele mai mari țări emergente ale planetei (China, India, Brazilia) vor fi de partea lor în confruntarea cu Occidentul, prin intermediul Ucrainei, pentru a termina cu lumea dominată de SUA, ceea ce – după mai bine de opt luni de război – nu s-a întâmplat: dimpotrivă, China și India se îndepărtează politic de Rusia putinistă și pledează pentru tranșarea conflictului pe cale diplomatică, armatele rusești demoralizate se retrag cu mari pierderi umane și materiale din teritoriile ocupate, iar țările din Uniunea Europeană (mai puțin Ungaria orbanistă), cu livrări (deocamdată) din Statele Unite, Arabia Saudită și Kazahstan, fac eforturi disperate să se descurce fără petrolul și gazul rusesc, chit că putiniștii au contat pe ajutorul „generalului ger” (că ai lor ba sunt uciși, ba sunt schimbați de Putin după înfrângeri), treabă care, firește, ar fi putut genera tensiuni între membrii NATO, cu disfuncționalități în procesul de aprovizionare a armatei ucrainene, și – mai repede sau mai târziu – ar fi dus la schimbarea situației de pe front în favoarea mastodontului muscălesc; (c) Că toți kremliniștii, în frunte cu tartorul lor dement, au mizat în întregime pe slăbiciunea armatei ucrainene (în ceea ce privește numărul, gradul de instruire și de dotare tehnică), respectiv pe paralizanta frică a ucrainenilor în fața cârnatului sovietico-rusesc, motiv pentru care, imediat după ordonarea invaziei, țarul de carton le-a poruncit ucrainenilor să nu se opună, ci să depună de îndată armele.
Da, căci el și nătăfleții lui ciraci (alde Șoigu, Gherasimov, Lavrov, Peskov etc.), în uriașa lor trufie muscăleasco-primitivă, nu numai că, din dorința de-a fi pe placul stăpânului, erau convinși că Ucraina va fi îngenuncheată în câteva zile și, la fel ca Belarus, va ciuguli cu umilință din palma Moscovei, dar au ignorat cu totul extraordinarul elan patriotico-naționalist al ucrainenilor, armata lor instruită de ofițeri anglo-americani (începând din anul 2014) și solidaritatea europeano-americană (plus aliații japonezi, canadieni, australieni etc.) întru contracararea agresiunii rusești, prin sancțiuni economice fără precedent și, desigur, prin masive ajutoare pentru poporul ucrainean și armata sa.
De asemenea, păcătoșii de putiniști nu știau sau, dacă știau, au tratat cu dispreț următorul adevăr istoric: Cu excepția bătăliei de la Hastings din 1066 și a înfrângerilor suferite în războiul pentru independența Statelor Unite, lupte în care americanii au fost generos ajutați de francezi și spanioli întru slăbirea perfidului Albion, toate celelalte războaie importante la care au participat englezii, singuri sau în alianță (războiul cu spaniolii din vremea reginei Elisabeta I, după câștigarea căruia au devenit stăpânii mărilor, războaiele câștigate în dauna Franței postrevoluționare, războiul Crimeii din 1853-1856, războiul ruso-japonez din 1904-1905, cîștigat de micuța Japonie cu substanțialul ajutor englezesc, primul război mondial, al doilea război mondial), toate, deci, au fost câștigate de ei sau de alianța din care făceau parte!
Aceasta fiind logica de fier a istoriei, iată motivul pentru care am precizat încă din titlu că rușii, ignorând atâtea redutabile realități ostile tendințelor lor expansioniste, au fost condamnați din start să piardă războiul din Ucraina.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News