Este foarte bună, dulce acrişoară şi uşor picantă.
INGREDIENTE
1 kg fasole verde
3 ardei kapia copti
1 capatana mare de usturoi
1 galbenus de ou
1 lingurita mustar clasic
250 ml ulei
zeama de la 1/4 lamaie
un praf piper
sare dupa gust
apa pentru fiert fasolea
1 legatura marar verde
MOD DE PREPARARE
Mai intai punem apa la fiert cu putina sare.
Fasolea verde, o spalam bine si ii rupem capetele, apoi o adaugam in apa cand aceasta incepe sa fiarba.
O lasam sa fiarba aproximativ 15-20 de minute pana cand se va patrunde bine si se poate manca. Eu o incerc gustand-o.
Strecuram fasolea de apa in care a fiert si o lasam sa se raceasca.
Intre timp coacem si ardeiul pe un gratar deasupra flacarii de aragaz, se face mai repede prin aceasta metoda.
Presaram sare peste el si il lasam asa cateva minute, apoi il curatam sub jet de apa rece.
Punem ardeiul curatat intr-o sita la scurs.
Ne ocupam de maioneza.
Curatam usturoiul si il presam, adaugam peste el putina sare, galbenusul de ou si mustarul, apoi picuram ulei putin cate putin, precum si zeama de lamaie si mixam formand astfel maioneza.
Ne oprim cand ajungem la consistenta dorita si potrivim de sare si piper.
Tocam marunt fasolea verde, ardeiul si mararul si le amestecam.
Adaugam si maioneza, potrivim de sare daca mai este cazul si gata-i salata.
Pofta buna!
Preluare: bucataras.ro