Femeie-ntruchipată-n tot
ce face-al vieții drum altcum
prin dragoste și sens matern,
eu ție mă închin acum
- în cea mai tandră zi din an –
și-ți cer iertare că-ndrăzneala,
încătușată de sfială,
lung timp s-a perpelit avan
să dibuie acel moment
de negândire-atotumană,
când sufletele se unesc
printr-un elan fără prihană.
Căci dragostea-i divină forță
din care toate-au fost făcute
cu armonie-n lumea nostră
și-n lumi etern necunoscute,
precum a procedat Mesia
în pământeasca Sa lucrare:
„Să vă iubiți unii pe alții
cu-a Mea iubire-ntăritoare!”
Iar Agustin, la rândul lui,
spunea cu-ndreptățit temei
despre iubirea netrucată:
„Iubește și-apoi fă ce vrei!”...
(Cu mențiunea specială
că-ntre puterea dragostei
și-ndrăgostirea de putere
e-o diferență colosală:
Izvor de apă vie-i prima
pentru a noastră viețuire,
pe când a doua sursă este
de veșnică nemulțumire...)
De-aceea, doamnă, nu-ți doresc
averi și alte tinichele,
spor sigur de nefericire
pentru cei ce se-ncred în ele,
ci liniștea să te-nsoțească
în toată viața pe pământ –
o liniuță de unire
între născare și mormânt!