Adică ceva în genul următor: „Gata cu pălăvrăgeala și joaca de-a cârmuirea! Este momentul ca milioanele de năpăstuiți din această țară să-și primească răsplata pentru strânsul curelei timp de 27 de ani. A nu se uita că un sacrificiu îndelungat și de masă, impus de aleșii corupți, se întoarce ca un bumerang nu numai împotriva prezentului, ci și împotriva viitorului respectivei nații. Da, căci din nechibzuința premiselor politice (umilințele la care sunt supuși în mod sistematic cârmuiții) decurge cu necesitate concluzia faptică a cârmuitorilor (felurimea genocidelor cu care se confruntă România postdecembristă)”.

Dacă prin guvernare vom continua să înțelegem o necontenită rectificare (noul guvern corectează erorile predecesorului, își concretizează bunele intenții spre folosul tuturor și astfel face un pas înainte pe direcția binelui), atunci avem explicația nevoii de opoziție constructivă din politica responsabilă față de trecutul, prezentul și viitorul poporului, din ale cărui legitime doleanțe își trage seva și rostul existenței sale: Ei îi revine sarcina să stea mereu cu ochii pe guvernanți, să semnaleze greșelile cu voie sau fără de voie și să fie clipă de clipă pregătită ca să preia și să ducă mai departe nucleul politicii interne și internaționale, îndeosebi în cazul căderii guvernului!

Poate că nu-i inutil să precizez că nehotărârea politică atrage după sine contraproductiva bătută pe loc în plan social-economic și că întoarcerea din drum prin anularea măsurilor luate de adversari, contribuie din plin la alimentarea catastrofei naționale.

Cât despre cârmuirile noastre postdecembriste, nu-i pentru nimeni un secret că, într-o măsură mai mare sau mai mică, absolut toate au pus umărul la crucificarea României pe cele două direcții predilecte: marea (ne)vrednicie demonstrată în tot ceea ce ține de nelegiuire (hoție, minciună, trădare, impostură) și războiul necruțător purtat împotriva tuturor acelora care își pierd calitatea de adversari de idei în slujba unei cauze comune (prosperitatea tuturor cetățenilor și prestigiul țării), fiind văzuți și tratați ca niște dușmani de moarte...

Sigur că se pune problema banilor pentru înfăptuirea unui atare megaproiect (sporul în etape de la 200-300 de lei până la 500 de euro). În detalierile anterioare am evidențiat două căi interne pentru procurarea banilor: confiscarea tuturor averilor ilicite și demararea producției interne. Cu banii recuperați de la tâlharii cu ștaif (sute de miliarde) nu numai că s-ar acoperi cele mai presante trebuințe naționale (drumuri, școli, spitale, lefuri sporite etc.), dar ar mai rămâne și pentru punerea pe picioare a producției interne, calea sigură și practic inepuizabilă a prosperității generale.

N.B.: Așa cum am arătat și cu altă ocazie în acest serial al detalierilor, una din prioritățile viitorilor cârmuitori trebuie să fie reducerea treptată a actualului monstruos decalaj dintre veniturile minime și cele maxime (1 la 500) până la rezonabilul raport de 1 la 5. Asta înseamnă că o lungă perioadă de timp de-acu înainte, aleșii trebuie să aibă în vedere numai și numai dramatica situație a milioanelor de ultranevoiași!

Sighetu Marmației,
George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News