Ridicat în slăvi de colegii de la PSD dar şi de cei de la P-DD, actualul primar, Vladimir Petruţ, nu este chiar “băiatul de aur”, aşa cum lasă unii să se înţeleagă. Sub poleiala bine şlefuită, fostul samsar nu are tot metal preţios ci cupru care începe serios să coclească. O spun foştii colegi de partid de la UNPR care sunt convinşi că nu va dura mult şi poleiala va dispărea cu totul. „A venit de la PPDD în interes propriu, pentru că în tot acest timp cât a făcut parte din UNPR şi-a urmărit doar scopul personal şi a negociat la greu cu PSD-ul ca să obţină ce şi-a dorit”, spun surse UNPR-iste.

La fel spun şi colegii, în curând „foştii”, de la PSD Cavnic care se întreabă, „retoric” evident, cum se poate ca Petruţ să preia peste noapte mandatul de preşedinte al organizaţiei şi cum se poate ca pe listele lui electorale să nu se regăsescă decât un singur PSD-ist din “garda veche”:

„Am văzut listele de consilieri şi, cu o singură excepţie, toţi sunt PPDD-işti trecuţi mai nou la PSD. Nu se poate aşa ceva pentru că noi suntem cei care am construit PSD-ul în Cavnic, noi l-am întreţinut, noi am construit”, spun surse PSD.

Mai mult, nici numirea lui Petruţ nu ar fi tocmai în regulă şi asta o arată documentele de partid întocmite la Cavnic. Astfel, potrivit unei hotărâri de Birou politic, Hotărârea cu numărul 4 din 26 martie 2016, este dizolvat Biroul Politic al PSD Cavnic şi este numit interimar ca preşedinte Marcel Sitaru. Pe data de 16 aprilie se revine cu o hotărâre al aceluiaşi birou, cu numărul de înregistrare 1, cu acelaşi obiect dar în care se alocă deja funcţii lui Petruţ şi celorlalţi membri PPDD. Şi mai interesant este că Marcel Sitaru, numit preşedinte interimar în luna martie, apare în luna aprilie drept secretar al comisiei de validare a numirii lui Petruţ în funcția de preşedinte, deşi anterior nu apare nicio numire sau demisie înregistrată.

Trecâd peste toate aceste nereguli dar şi peste faptul că numirea lui Petruţ nu a fost discutată niciodată în şedinţele PSD Cavnic, nici măcar validată adeziunea, deşi acest lucru este o procedură, foştii membri ai PSD Cavnic au decis să demisioneze în bloc. Demisia lor reprezintă un semn de protest faţă de susţinerea făţişă a preşedintelui PSD Maramureş, Gabriel Zetea, faţă de Vladimir Petruţ.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și