Sâmbătă, la sediul USR din municipiul Baia Mare, s-a desfășurat o prezentare a evenimentului și a principalilor invitați. Radu Trufan, președintele USR Maramureș, a subliniat că urmăresc pregătirea femeilor pentru alegerile locale, oferind training-uri pentru colegele interesate să candideze pentru funcții publice, precum și deschiderea partidului pentru doamnele și domnișoarele care doresc să se alăture proiectului lor și să contribuie la schimbarea pe care o doresc în societatea românească.

Alina Gîrbea, cofondatoare a proiectului "Femei în politică", a vorbit despre obiectivul proiectului de a crește reprezentarea femeilor în politica românească, mai ales la nivel local. A accentuat importanța ca femeile să fie reprezentate în forurile de decizie pentru a aborda subiecte specifice, cum ar fi sănătatea reproducerii, educația și combaterea violenței domestice.

Brian Cristian, deputat de Maramureș și președinte USR Baia Mare, a prezentat câteva statistici privind prezența femeilor în administrația publică din județ, evidențiind nevoia de o mai bună reprezentare a femeilor la nivel local și parlamentar. În acest sens, a formulat obiective pentru anul electoral 2024, printre care se numără prezența unei femei în Consiliul Local, Consiliul Județean și în Parlament.

Ștefan Pălărie, senator USR de București și originar din Baia Mare, a susținut importanța reprezentării femeilor în politică, aducând în discuție subiecte cruciale precum educația, sănătatea și domeniul social.

La eveniment au mai luat cuvântul și alți reprezentanți ai USR, precum Silvia Dinică, senator USR București, Radu Panait, deputat USR Satu Mare și Simina Blaga, președinte USR Vima Mică, care au subliniat importanța și necesitatea implicării femeilor în viața politică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și