Membrii Organizației PSD Baia Mare s-au întâlnit joi seara cu candidatul social-democraților pentru Primăria Baia Mare, Doru Dăncuș. A fost o întâlnire în care reprezentatul PSD Maramureș pentru primăria celui mai important municipiu din județ și-a prezentat activitatea primelor patru luni în funcția de primar-interimar, dar și planurile sale pentru Baia Mare, în următorii patru ani.
La această discuție a avut alături reprezentații conducerii județene ai PSD Maramureș, dar și președinții de la organizațiile municipale și județene ale OFSD, TSD, OPSD, PES activists. În sală s-au aflat membrii dar și simpatizanții PSD Baia Mare, președinții OL-urilor social-democrate băimărene, primari, consilieri locali și județeni, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate.
Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al filialei județene a PSD a arătat că Doru Dăncuș este cea mai bună soluție a PSD Maramureș și PSD Baia Mare pentru Primăria municipiului. ”Nu a fost o decizie ușoară dar a fost decizia cea mai bună, conform propunerilor făcute de băimăreni. În numai patru luni ca primar-interimar a reușit să coalizeze în jurul său o mulțime de forțe și de oameni, iar prin toate acțiunile sale ne arată tuturor că îi pasă de fiecare băimărean. Pentru că Doru Dăncuș nu va fi primarul PSD Maramureș, ci va primarul băimărenilor. Și știu că nu va promite în această campanie mai mult decât poate să facă, iar ceea ce va promite va și realiza, Acest mesaj l-am transmis tuturor candidaților social-democrați din județ, să nu se angajeze în promisiuni pe care nu le pot onora și am convingerea că așa va fi și în Baia Mare. PSD Baia Mare și PSD Maramureș vor fi alături de Doru Dăncuș în această confruntare electorală, iar cu încredere în Baia Mare am convingerea că vom învinge”, a arătat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.