Potrivit informaţiilor economice publicate de Camera Deputaţilor, din bugetul Camerei au fost suportate, în prima lună a acestei sesiuni parlamentare, cheltuieli de 1.252.081 lei pentru cazarea deputaţilor care nu au domiciliul în Bucureşti, iar pentru transportul aleşilor 597.799 lei.

Deputaţii au primit în septembrie diurnă pentru deplasările la lucrările Parlamentului în sumă de 183.204 lei, precum şi diurnă pentru deplasările în teritoriu de 67.480 lei. Potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii care nu au domiciliul în Bucureşti sau în Ilfov, primesc o diurnă de deplasare pe zi de 2% din indemnizaţia brută lunară.

Pentru telefonia mobilă a deputaţilor s-a cheltuit din bugetul Camerei, în septembrie, 26.205 lei, aceştia având dreptul la abonament de telefonie mobilă. Astfel, membrii Biroului Permanent, liderii de grup şi de comisii beneficiază de decontarea integrală a costurilor pentru telefonia mobilă, acces la internet, în timp ce ceilorlalţi deputaţi li se decontează un abonament de 10 euro.

Deputaţii mai primesc o indemnizaţie lunară, precum şi o sumă forfetară pentru chiria, utilităţile şi salariile personalului de la birourile parlamentare.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și