In 3 decembrie, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca, sprijiniţi de cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat cinci percheziţii la mai multe persoane din municipiile Cluj Napoca, Baia Mare şi Dej, suspectate de comiterea infracţiunii de trafic de minori.

În cauză există suspiciunea că cei şase suspecţi, cu vârste între 25 şi 53 de ani, ar fi recrutat, transportat, găzduit şi exploatat sexual în Cehia şi Austria mai multe tinere, care au fost racolate de pe teritoriul României cu promisiunea oferirii unor locuri de muncă la hoteluri şi restaurante din străinătate.

În continuare, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, persoanele implicate riscând o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Cei şase suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj pentru audieri, urmând ca în urma probatoriului administrat în cauză, să fie luate măsurile legale ce se impun.

La acţiune au participat şi jandarmi ai G.M.J. Cluj Napoca, se arata intr-un comunicat al D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și