Gabriel Cotabiţă urmează să fie externat în curând, după aproximativ două luni petrecute în spitale. El va beneficia acasă de tot ce are nevoie pentru a se recupera, potrivit JurnalMM.ro.
La nici două luni de când a fost găsit inconştient într-o sală de fitness şi puţini erau cei care- i dădeau vreo şansă de supravieţuire, Gabriel Cotabiţă se pregăteşte deja de externare!
El urmează să părăsească Spitalul Elias, dacă totul va decurge conform planului, zilele următoare, iar medicii îşi vor da acordul.
Cum artistul îşi doreşte foarte mult acest lucru, fetele sale, care i-au fost alături zi şi noapte, şi-au asumat responsabilitatea de a-i angaja o asistentă şi un fizioterapeut personal, pentru a continua tratamentul la domiciliu în cele mai bune condiţii.
Nu vrea să stea la fete
Totodată, acestea au fost deja instruite de cadrele medicale şi ştiu exact ce trebuie să facă pentru ca tatăl lor să se recupereze optim.
Mai mult, acestea s-au oferit ca artistul să locuiască la domiciliul uneia dintre ele, dar cum Cotabiţă vrea să se întoarcă în propria-i casă, mai mult ca sigur că-i vor respecta dorinţa.
După ce va fi externat, artistul va fi nevoit să meargă periodic la control şi să urmeze şi un tratament medicamentos.
Recuperare peste hotare?
De asemenea, familia artistului ia în calcul şi o recuperare peste hotare, în viitorul apropiat, dacă va fi nevoie. Până atunci însă, el va ajunge şi într-o staţiune balneară.
În prezent, Gabi Cotabiţă poate purta conversaţii, poate să citească şi recunoaşte persoanele din jurul său. El mai are însă unele pierderi de memorie şi nu poate merge singur prea mult timp.
Totodată artistul a declarat că dorește să se apuce din nou de muzică și să revină cu o nouă melodie.
Preluare: JurnalMM.ro