Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei impune operatorilor de distribuție să acorde compensații între 5 și 300 de lei tuturor utilizatorilor afectați, în funcție de numărul penelor de curent. Totodată, întreruperile scurte, între 3 secunde și 3 minute, au fost incluse în categoria celor pentru care distribuitorii sunt obligați să acorde compensații la depășirea numărului maxim stabilit prin standard.

Operatorii de distribuţie a energiei electrice sunt obligaţi să acorde compensaţii tuturor utilizatorilor afectați de pene de curent neplanificate, fie și de scurtă durată, dacă acestea depășesc o anumită frecvență stabilită de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie. ANRE a aprobat în şedinţa Comitetului de reglementare de marţi un nou ordin privind standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, potrivit unui comunicat. Principalele schimbări şi măsurile se referă la includerea întreruperilor scurte, între 3 secunde şi 3 minute, în categoria întreruperilor care se monitorizează şi pentru care operatorii de distribuţie sunt obligaţi să acorde compensaţii la depăşirea numărului maxim stabilit prin standard.

Pentru fiecare astfel de depăşire operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii tuturor utilizatorilor afectaţi, astfel:

- înaltă tensiune: 300 lei peste 10 întreruperi pe an;
- medie tensiune: 10 lei peste 10 întreruperi pe săptămână;
- joasă tensiune: 5 lei peste 10 întreruperi pe săptămână.

De asemenea, utilizatorii își pot monta, pe cheltuială proprie, analizoare de calitate care pot fi folosite în relaţiile contractuale dintre aceştia şi operatorii de distribuţie.

Cât trebuie să fie tensiunea de alimentare

Pe de altă parte, a fost aprobată reducerea, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la +10% la +5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice şi electronice care se alimentează la joasă tensiune, deţinute de utilizatorii reţelei.

Pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuție are obligația de a acorda utilizatorilor următoarele compensații:

- pentru persoane juridice: 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare;
- pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și