Pe ultima sută de metri a cursei de sâmbătă, alergătorii, taurii şi boii care îi dirijau pe aceştia către piaţa coridelor din Pamplona s-au adunat la intrare şi au blocat-o, provocând un adevărat haos. În cele din urmă, animalele au fost îndreptate către o stradă marginală, până când toată lumea a putut intra în arenă.

Potrivit Rtve.es, în întreaga istorie a curselor cu tauri de la Pamplona, au avut loc 22 de astfel de incidente, cu blocarea intrării în arenă, însă din anii 1970 nu a mai avut loc unul atât de amplu.

Imaginile care fac în fiecare an înconjurul lumii sunt cele ale curselor cu tauri (encierro), care au loc în fiecare zi, din 7 până în 14 iulie. Sărbătoarea curselor cu tauri din Pamplona a avut loc pentru prima oară în 1922 în forma actuală.


Preluare: AGERPRES (AS - autor: Ruxandra Constantinescu, editor: Tudor Martalogu)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și