Vasile Pop, director adjunct al DSVSA Maramureş, a declarat că data scadentă de închidere a campaniei de vaccinare antirabică a fost 28 februarie, dar există, potrivit legii, încă 30 de zile în care se mai poate face microciparea.

„În aceste 30 de zile, medicii veterinari vor ajunge prin gospodăriile unde în Campania de vaccinare antirabică proprietarii au refuzat microciparea câinilor. Animalele care prezentau o anumită stare fiziologică, la momentul campaniei din luna precedentă, vor fi vaccinate acum. Am cerut colegilor să închidă tot, în aceste 30 de zile. La final de martie, vom şti care e procentul de vaccinare în judeţ”, a menţionat Vasile Pop.

Probleme în comunităţile sărace

Probleme există în comunităţile de romi, dar şi în cele sărace, unde oamenii nu au bani pentru microcipare. Pop precizează că aceşti oameni nu au refuzat vaccinarea antirabică, ci doar microciparea. „Probleme am avut doar în comunităţile de romi şi acolo unde avem persoane foarte sărace, care nu au bani pentru a suporta contravaloarea microcipului. Datele trebuie introduse în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân. În această campanie de completare, gospodăriile ţărăneşti unde am avut refuzuri vor fi din nou în atenţia medicilor veterinari. Oricum, există tabele cu cei care au refuzat şi cu semnătura lor”, a mai adăugat reprezentantul DSVSA Maramureş.

Primarul din Poienile de sub Munte, Ştefan Oancea, confirmă faptul că această campanie de microcipare merge greu. „Nici la noi nu sunt microcipaţi toţi câinii. Dar vreau să vă spun că noi ne confruntăm cu o altă problemă. În fiecare zi de miercuri, când avem târg, ne sunt aduşi câini din alte zone şi lăsaţi la noi. Avem o luptă continuă cu acest fenomen. Să ştiţi că, la noi, familiile tinere nu sunt reticente când vine vorba de microcipare şi vaccinare. Poate că bătrânii au această problemă, sunt mai sceptici”, a menţionat Oancea. De reţinut că refuzul de a microcipa patrupedele din gospodărie se sancţionează cu amenzi care pot merge şi până la 10.000 lei.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și