În cursul zilei de marți, 22 octombrie 2013, în jurul orei 15.10, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gheorghe Doja, un polițist local a observat un autoturism marca Ford parcat într-un loc nepermis. Conducătorul auto a refuzat să prezinte documentele pe motiv că “nu dă curs solicitărilor unui polițist local”. Acesta s-a urcat la volanul mașinii moment în care l-a lovit pe polițistul local cu bara din față.
Potrivit observatorulph.ro, soferul vinovat este Ion Dragomir, director in cadrul Consiliului Judetean Prahova.
Polițistul local a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești unde a fost diagnosticat cu contuzie genunchi stâng, pareză sciatică periferic extern, piciorul fiindu-i imobilizat în atele gipsate. Acesta se află pentru o perioadă de cinci zile în concediu medical, urmând să fie supus unui nou control de specialitate.
Cazul a ajuns spre cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru a se stabili încadrarea juridică a faptei.
Preluare: max-media.ro