Mișcările avionului care efectua cursa MH370, dispărut în urmă cu o săptămână după ce a părăsit ruta pe care ar fi trebuit să o urmeze, au fost provocate de o „acțiune deliberată”, a anunțat sâmbătă premierul malaezian, Najib Razak, care nu a confirmat totuși o deturnare, relatează France Presse și Xinhua.
Sistemele de transmisie a datelor Boeingului 777 „au fost dezactivate” chiar înainte de a ajunge deasupra coastei de est a peninsulei Malaezia dar contactele prin satelit au existat timp de aproximativ șase ore după dispariția avionului de pe ecranele radarelor civile, a adăugat șeful guvernului malaezian într-o conferință de presă.
Aparatul se afla atunci la jumătatea drumului între coastele Malaeziei și Vietnam, la o oră de la decolarea de la Kuala Lumpur cu destinația Beijing, cu 239 de persoane la bord. Era ora 01.30 a.m., sâmbătă, 8 martie.
Avionul și-a schimbat direcția, orientându-se spre vest, trecând din nou pe deasupra peninsulei malaeziene, în direcția Oceanului Indian. „Aceste mișcări sunt în concordanță cu o acțiune deliberată a unei persoane din interiorul avionului”, a declarat premierul.
„Dar, în pofida unor informații din presă ce evocă o deturnare, vreau să fiu foarte clar: încă investigăm toate posibilitățile care au putut provoca o schimbare de direcție a (zborului) MH370”, a spus el.
Najib Razak a anunțat, de asemenea, oprirea căutărilor în Marea Chinei meridionale, ca urmare a informațiilor ce indică faptul că avionul a deviat de la ruta sa spre vest de peninsula malaeziană, și o reexaminare a desfășurării forțelor.
Soarta avionului de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines a fost învăluită în mister de când a dispărut când se afla deasupra coastei de est a Malaeziei la mai puțin de o oră de la decolare într-o cursă programată la 8 martie de la Kuala Lumpur la Beijing.
Anchetatorii se concentrează tot mai mult pe posibilitatea ca avionul să fi fost deviat de unul din piloți sau de altcineva de la bord care avea cunoștințe detaliate despre cum să zboare și să piloteze aeronave comerciale de mari dimensiuni. Potrivit premierului Najib, noile date arată că ultima comunicare între avion și sateliți a fost la ora 08.11 a.m. ora Malaeziei. Sunt, deci, aproape șapte ore de când acesta a dispărut de pe ecranele radarelor de control al traficului aerian civil, la mai puțin de o oră de la decolare. Premierul a mai spus că analiza ultimei comunicări a avionului cu sateliții îl plasează pe unul din două coridoare: un coridor nordic întinzându-se de la nordul Thailandei la frontiera Kazahstanului și Turkmenistanului sau un coridor sudic întinzându-se din Indonezia până în Sudul Oceanului Indian.
Preluare: AgerPres