Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui, sicriul cu trupul neinsufletit al unui barbat in varsta de 56 de ani a fost ridicat de criminalisti din biserica localitatii Stioborani, in momentul in care preotul din sat oficia slujba de inmormantare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Actiunea politistilor vasluieni a avut loc la solicitarea rudelor barbatului, care au reclamat suspiciuni cu privire la cauza mortii.
Suspiciunile familiei au aparut dupa ce in urma cu aproximativ trei luni barbatul fusese victima unei agresiuni comise de doi tineri din sat, care i-au provocat leziuni la fata.

Atunci, medicii au eliberat un certificat medico-legal prin care aratau ca barbatul are nevoie de 15-16 zile de ingrijiri medicale, insa fara spitalizare.

“Barbatul a decedat la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui la sfarsitul saptamanii trecute, fara ca unitatea medicala sa faca vreo sesizare ca ar fi vorba despre o moarte suspecta.
De altfel, trupul defunctului a fost ridicat de familie de la morga spitalului si transportat acasa. In ziua inmormantarii, cum rudele barbatului decedat au sesizat ca ar avea suspiciuni cu privire la cauza decesului, s-a procedat la ridicarea trupului, fiind dus la morga, unde s-a facut necropsia.

Rezultatele preliminare medico-legale au aratat ca decesul a fost cauzat de neoplasm (n.r.-cancer), astfel incat moartea a fost una patologica.

Mai mult, medicii legisti subliniaza ca violentele din luna mai nu au legatura de cauzalitate cu decesul barbatului”, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Politiei Vaslui, Mihaela Straub.
Imediat dupa necropsie, trupul decedatului a fost luat de catre rude si dus la biserica din sat, unde preotul a reluat slujba, iar barbatul a fost inmormantat.


Preluare: romaniainternational.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și