În decursul timpului am scris mai multe articole despre cei doi mari farsori, Donald Trump și Vladimir Putin, care sunt prieteni (oare?) nu numai pentru faptul că seamănă foarte bine la fire (amândoi se cred providențiali, iubesc banii și necinstesc democrația autentică prin mijloace mai mult sau mai puțin dictatoriale), ci – potrivit afirmațiilor unor foști spioni sovietici - și pentru că au făcut cândva parte din KGB, deci au fost colegi de tainice și cutremurătoare ticăloșii: despre primul mandat al americanului (Viitorul nu-i ce vrea Donald Trump și clica sa! – 7 iunie 2017) și despre primele luni prăpăstioase din al doilea mandat (Donald Trump, un președinte abraș și atipic – 10 noiembrie 2024, Politica trumpistă – o pimitivă combinație de aroganță, afacerism și nepotism – 27 ianuarie 2025, Excese și incongruențe ale administrației Trump – 20 februarie 2025, Golăneala politică a kaghebistului Donald Trump – 8-9 martie 2025, Dictatul afacerist al marilor puteri în politica internațională – 27 iulie 2025), respectiv despre maleficul rus, atât mai înainte de invadarea Ucrainei (Putinisme urât mirositoare – 9-10 octombrie 2019, Putin și ortacii lui dau decența dracului – 26 martie 2020), cât și după declanșarea conflictului pe 24 februarie 2022 (Hitlerul de la Kremlin, face din război festin! – 25 februarie 2022).

Dar iată că, după nereușitele încercări ale yankeului de a-l convinge pe muscal să încheie măcar un armistițiu (în campania electorală de anul trecut ba susținea că rusul, din respect pentru el, nici măcar n-ar fi pornit războiul, dacă el era președinte în locul lui Joe Biden, ba că-i va pune capăt în 24 de ore scurse de la înscăunare), încercări făcute de el însuși prin lungi convorbiri telefonice cu prim-satrapul kremlinist și de trimișii săi fie la Moscova, fie la sterile tratative cu delegațiile rusești, iată, deci, că s-au întâlnit pe 15 august (taman în ziua Adormirii Maicii Domnului) la o bază militară din Alaska, unde – după primirea invitatului pe covor roșu și cu penibile bătăi din palme ale gazdei, de parcă n-ar conta câtuși de puțin mandatul de arestare, emis de Tribunalul Penal Internațional pentru numeroasele crime săvârșite de agresor în Ucraina (ce diferență colosală între primirea acestuia și cea a lui V. Zelenski în februarie la Casa Albă!) – încep discuțiile tête-à-tête chiar în bolidul lui Trumpov, discuții pe urmă continuate în cele două delegații restrânse și alese pe sprânceană.
Dar deși discuțiile nu s-au finalizat cu un acord, deși la conferința de presă cei doi președinți, îndeosebi Putinosul, au debitat doar truisme și deși ostilitățile militare din Ucraina n-au încetat nici măcar pe perioada acestor negocieri la vârf, dovadă cât se poate de clară că muscalii una spun și alta fac, totuși, Trump s-a arătat atât de încântat de productivitatea lor, încât le-a acordat nota zece…
Atâta doar că în convorbirea telefonică pe care yankeul o are cu Zelenski îndată după summit, primul îl înștiințează cu nonșalanță pe al doilea că muscalul vrea întinse teritorii ucrainene (precum întregul Donbas) în schimbul păcii, știre care are darul să pună pe jar Ucraina, Uniunea Europeană și cea mai mare parte din NATO. De ce? Deoarece toți liderii și diplomații lumii sunt la curent cu catastrofalul tratat de pace încheiat doar de Trump cu talibanii (n-au fost admiși nici aliații, nici reprezentanții guvernului afgan) și au convingerea că, pentru a intra odată în posesia mult râvnitului nobeliar pentru pace, acesta – până în prezent jucat pe degete de Putin și acoliții lui – ar fi în stare să le facă agresorilor cele mai smintite concesii, toate în dauna integrității teritoriale a Ucrainei, implicit în dauna securității europene.
Tocmai de aceea, V. Zelenski nu merge luni, 18 august 2025, de unul singur la Casa Albă (astfel va fi sigur evitată o altă altercație), ci însoțit de câțiva „grei” euro-atlantici: Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, Alexander Stubb, președintele Finlandei (unul din puținii lideri europeni agreați de american), posibil chiar Mark Rutte, secretarul general NATO.
George PETROVAI