Anunțul vine în condițiile în care mai multe persoane care au fost în preajma sa, inclusiv agenți ai Secret Service, au fost depistați cu SARS-CoV-2. Președintele a spus însă că și-a făcut testul și că nu este infectat.

Citiți și: Donald Trump își limitează contactele cu vicepreședintele Mike Pence, după ce un membru din echipa sa a fost testat pozitiv

Donald Trump le-a spus reporterilor că ia hidroxiclorochină, dar și un supliment zilnic de zinc, „cam de o săptămână și jumătate”. El a precizat că doctorul său personal nu i-a recomandat medicamentul, dar i l-a cerut el medicului oficial al Casei Albe.

Săptămâni la rând Donald Trump a pledat pentru hidroxiclorochină, recomandându-l ca potențial tratament pentru Covid-19, în ciuda faptului că mulți profesioniști, inclusiv din administrația sa, privesc cu rezerve eficiența acestui medicament în tratarea infecției cu noul coronavirus. În plus, medicamentul ar putea avea efecte secundare importante asupra anumitor pacienți.

„Am început să-l iau, pentru că eu cred că e bun. Am auzit de o mulțime de cazuri fericite”, le-a spus Trump reporterilor.

„Multe lucruri pozitive se întâmplă datorită hidroxiclorochinei și ați fi surprinși să știți câte persoane iau acest tratament, în special cei din prima linie. Foarte mulți îl iau, și eu îl iau”, a dezvăluit Trump.

„Dacă nu va fi bun, o să vă spun. Nu-mi va face rău, e pe piață de 40 de ani pentru malarie, lupus, pentru alte lucruri. Eu îl iau, cei din prima linie îl iau, doctorii îl iau...”, a justificat președintele SUA.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și