În data de 7 decembrie a.c., la ora 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, o persoană cu dublă cetățenie româno - ucraineană, în vârstă de 24 de ani.

Tânărul conducea un autoturism marca Audi, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Germaniei. La controlul de frontieră, odată cu documentele de călătorie, acesta a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autoritățile germane. În urma verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că autoturimul pe care acesta îl conducea nu are drept de circulație pe teritoriul României, ci doar pe teritoriul Germaniei.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și