Cinci persoane cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani au fost identificate la volanul unor autovehicule, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Aparatele etilotest au indicat rezultat pozitiv de consum de alcool, cea mai mare concentrație de alcool fiind constatată de polițiștii din Baia Mare astă-noapte, în cazul unui tânăr de 28 de ani din Remecioara, respectiv 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că, tânărul figurează cu permisul de conducere reținut. Toți cei identificați au fost conduși la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În alte trei cazuri polițiștii maramureșeni au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, vizați fiind trei tineri cu vârste de 17, 19 și 25 de ani, iar un alt bărbat în vârstă de 41 de ani din Tulghieș este cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Totodată, în dimineața de 6 aprilie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii băimăreni au intervenit la un eveniment rutier, soldat cu avarierea unor autoturisme. Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un băimărean de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe bulevardul Regele Ferdinand, circulând pe sensul opus de mers, la intersecția cu bulevardul Republicii, în sens giratoriu, ar fi pierdut controlul direcției și a pătruns într-o parcare, unde a acroșat trei autoturisme.

Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii continuă cercetările în toate dosarele penale întocmite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și