Un omor deosebit de grav, trei cazuri de omor calificat, alte patru speţe de omor, dosarul exploziilor din Sighetu Marmaţiei, dosarul Cordunenilor şi dosarul în care Romaltyn cere suspendarea hotărârii ce reglementează regimul economic al zone în care funcţionează uzina. Acestea sunt cele mai „grele” speţe care se află în prezent pe masa magistraţilor din cadrul Tribunalului Maramureş.
Pe rolul instanţei maramureşene se află şi dosarul exploziilor din Sighetu Marmaţiei privind infracţiuni la legea referitor la calitatea în construcţii. La data de 9 mai 2013 judecătorii Maramureş au disjuns latura penală a cauzei în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Ulici Daniel Pătrăuş, Adrian Şefan, Pătrăuş Daniela şi Lazarciuc Petru Andrei şi s-a amânat pronunţarea soluţiei la data de 23 mai, ulterior la 30 mai, urmând ca latura civilă să se judece în continuare conexual cu latura civilă şi penală a cauzei privindu-i pe ceilalţi inculpaţi Faur Valer, Enache Gheorghe Răsvan, Georgescu Eugen, Rîşnoveanu
Daniel, Dolca Vasile, Pal Alexandru, Ţiplea Alexandru Marius şi S.C Berg Sistem Gaz S.A în dosarul nou format repartizat aceluiaşi complet. Prin sentinţa penalănr. 367 din data de 30.05.2013, instanţa, ca urmare a recunoaşterii faptelor şi a judecării pe procedură simplificată i-a condamnat pe inculpaţii Ulici Daniel, din Sighetu Marmaţiei pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 1 an închisoare, Pătrăuş Adrian Ştefan, din Sighetu Marmaţiei, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 1 an închisoare, Pătrăuş Daniela, din Sighetu Marmaţiei, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare şi Lazarciuc Petru Andrei, din Sighetu Marmaţiei, pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare.
De asemenea, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe un termen de încercare compus din durata pedepselor la care se adaugă termenul de 2 ani, şi a obligat inculpaţii la plata către stat a sumei de câte 1.000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru mâine, 24 octombrie 2013.
Dosarul bebeluşului ars în sobă de propria mamă
Dosarul în care femeia din judeţul Timiş care şi-a ucis copilul în casa bunicilor din localitatea Petrova, la scurt timp după ce l-a născut, are un nou termen de judecată, respectiv 29 octombrie 2013. Femeia este acuzată pentru omor deosebit de grav şi a fost arestată preventiv începând cu data de 24 mai. Pentru a dispune arestarea preventivă, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpata, singură fiind în locuinţa bunicului său din localitatea Petrova, judeţul Maramureş, a suprimat viaţa copilului său A. Vasile, în vârstă de două săptămâni, în timp ce-l alăpta, după care l-a ars în soba de gătit, ulterior îngropând cenuşa în cimitirul ortodox de pe raza localităţii Bărăteaz din judeţul Timiş, unde îşi avea domiciliul. Băieţelul fusese născut dintr-o relaţie pasageră, la spitalul din Timişoara, inculpata fiind hotărâtă să-l abandoneze. Pentru că nu a reuşit, singura soluţie
pe care a găsit-o a fost aceea de a veni singură în Maramureş, la locuinţa bunicului său, unde a săvârşit fapta. Inculpata a fost trimisă în judecată la data de 14 iunie.
Moarte de om la Săliştea de Sus din cauza unei păşuni
Un alt caz de omor care se află pe rolul Tribunalului Maramureş este acela în care un bărbat din Săliştea de Sus a făcut moarte de om după ce mai multe vite ar fi păşunat pe terenul său. Este vorba despre Vasile V. de 34 de ani din Săliştea de Sus care a fost arestat preventiv la data de 7 iunie după care a fost trimis în judecată în 28 august. Pentru a dispune arestarea preventivă, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpatul, la data de 1 iunie, în jurul orelor 16.00, iritat fiind de faptul că mai multe vite aflate în paza victimei R. Gheorghe şi a părţii vătămate Z. Gabriel au pătruns pe terenul său, a exercitat faţă de aceştia mai multe acte de agresiune,
ulterior urmărindu-i şi aplicându-i victimei mai multe lovituri cu o bâtă din lemn de dimensiuni mari, cu vârf ascuţit, în urma cărora aceasta a căzut la pamânt, în stare de inconştienţă, ulterior decedând, la data de 6 iunie 2013.
Mame omorâte în bătaie de proprii fii
Dosarul 6857/100/2013 privind omor calificat se află şi el pe rolul Tribunalului Maramureş. Este vorba despre Mihai A de 43 de ani din Vadu Izei care a fost trimis în judecată după şi-a omorât mama în bătaie. Pentru a dispune arestarea preventivă, instanţa a reţinut că în seara zilei de 17 iulie, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, i-a aplicat mamei sale lovituri cu pumnii şi picioarele, cauzându-i multiple leziuni care au condus la decesul acesteia în dimineaţa zilei de 22 iulie. Pe masa judecătorilor maramureşeni va ajunge luna viitoare şi dosarul în care un ţigan de pe Craica este judecat pentru că şi-a ucis concubina. Instanţa a reţinut că inculpatul Alexandru V de 28 de ani din Baia Mare, la data de 16 iunie, în timp ce se afla împreună cu victima L. Venus în locuinţa comună improvizată în zona Craica, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, i-a aplicat acesteia
o lovitură de cuţit în zona toracelui, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia la data de 24 iunie. Alte patru dosare de omor se află pe rolul instanţei maramureşene. Protagoniştii acestor fapte, puşi sub acuzare, sunt Vasile Ş. din Săcel care în data de 21 iulie şi-a ucis mama care era imobilizată la pat, M. Attila şi S. Mircea din Băseşti care în noaptea de 17 spre 18 iunie şi-au omorât prietenul de pahar în propria casă a acestuia, Grigore S. din Sighetu Marmaţiei care în seara zilei de 25 iulie, în timp ce se afla în faţa unui magazin şi-a omorât rivalul în dragioste cu...o cârlă ortopedică, lovindu-l în zona capului şi în zona toraco - abdominală.
Ultimul pe lista dosarelor de judecată ce se află pe rolul Tribunalului Maramureş este dosarul în care K. Bandi din Baia Mare a fost trimis în judecată pentru omor după ce în noaptea de 1 spre 2 iulie, în timp ce se afla într-o baracă improvizată, situată între liniile CFR Marfă, staţia CFR Baia Mare, pe fondul consumului de alcool, a exercitat multiple acte de violenţă asupra victimei L. Silvia, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 19 noiembrie.
Preluare: InfoMM.ro