Omul de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, fostul ministru al Comunicatiilor, Gabriel Sandu, omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro si Gheorghe Stefan, primarul din Piatra Neamt, au fost retinuti in dosarul Microsoft, conform eMaramures.ro.
Primarul din Piatra Neamt Gheorghe Stefan, a fost retinut, marti dimineata, de procurorii anticoruptie, in dosarul licentelor Microsoft.
Procurorii DNA i-au mai retinut, luni noapte, si pe fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, si omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro.
Toti vor fi prezentati marti la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) cu propunere de arestare preventiva. Cocos, Dumitru si Stefan au fost adusi la DNA, luni, in cursul diminetii fiind audiati timp de peste 12 ore, in timp ce Gabriel Sandu a fost adus in jurul pranzului.
"Am fost adus degeaba", a spus primarul municipiului Piatra Neamt, inainte sa fie dus de politisti in sediul DNA.
Gheorghe Stefan si Nicolae Dumitru au cerut sa fie confruntati, dupa care a dat fiecare declaratii in fata procurorilor DNA, au declarat surse judiciare.
Timp de mai multe ore a fost la DNA si Claudiu Florica, denuntatorul principal in acest caz. Acesta a parasit institutia in jurul orei 00.30. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca acesta nu a fost confruntat cu niciunul din cei patru suspecti adusi luni la DNA.
In 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuintele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidential Dorin Marian, fostului sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu, in dosarul Microsoft.
In acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri - senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv in cadrul contractului.
"Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata la data de 5 iunie 2013 de catre Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a actiunii de control efectuata la Ministerul pentru Societatea Informationala si la Ministerul Educatiei Nationale, in legatura cu inchirierea de licente educationale. Intrucat din Raportul de control rezultau indicii cu privire la incheierea, in conditii nelegale, a contractului comercial de inchiriere licente din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educationale Microsoft, a actelor aditionale la acest contract, precum si a contractelor aferente derularii Programul «Sistem Educational Informatizat» (SEI), Directia Nationala Anticoruptie s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si respectiv a unor infractiuni de coruptie in legatura cu derularea acestor contracte", a precizat DNA.
Procurorii sustin ca fostii ministri Dan Nica, Serban Mihailescu, Ticau Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Sandu Gabriel "si-au exercitat cu rea-credinta atributiile de serviciu, determinand incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate".
Totodata, anchetatorii au indicii ca cei sase fosti ministri au pretins si primit sume de bani pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de serviciu si pentru a-si exercita influenta asupra altor persoane, pentru a fi favorizata firma Fujitsu Siemens Computers la incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft.
Camera Deputatilor a aprobat, in 13 octombrie, cererea de incepere a urmaririi penale a deputatului Valerian Vreme.
Presedintele Traian Basescu a avizat, in 3 octombrie, cererea DNA, pentru fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Daniel Funeriu.
Saptamana trecuta, procurorii anticoruptie le-au adus la cunostinta Adrianei Ticau si lui Daniel Funeriu acuzatiile si faptele de care s-ar face vinovati in dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.
Numele lui Dorin Cocos si cel al lui Nicolae Dumitru sunt mentionate in declaratiile unor martori audiati in dosarul Microsoft, prezentate in documente ale procurorilor anticoruptie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru inceperea urmarii penale a celor noua fosti ministri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relatiile dintre fostul sef al Fujitsu Romania, Claudiu Florica, si Dorin Cocos, respectiv Gheorghe Stefan.
Preluare: eMaramures.ro