„Acum se fac lucrări de reparare a acostamentelor. Sunt zone unde băltește apa și se fac reparații. Sunt două astfel de zone. Apoi, se fac lucrări de marcaj al drumului, iar noi credem că în penultima săptămână din luna mai vom face recepția. Eu zic că în jurul datei de 25 mai. Atunci, după recepție, se vor da și ultimele tranșe de bani, în afară de garanție. Circa două sau trei milioane de lei. Știu că marcajele se fac atât din Baia-Sprie, cât și din Bârsana încoace către Cavnic. Facem apoi două parcări, una la intrare în Cavnic, una la intrare în Ocna-Șugatag. Vor exista panouri informative realizate în stil maramureșean, vor fi băncuțe etc.”, a spus Emil Marinescu.

În momentul de față, drumul județean Baia-Sprie – Bârsana este un drum practicabil, cu asfalt proaspăt turnat, fiind de departe printre cele mai bune drumuri județene din Maramureș. Proiectul a demarat încă din 2009 și a fost finalizat abia acum câteva luni.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și