Un băiat de nouă ani şi o femeie de 43 ani, din Galaţi, au primit confirmarea Institutului Cantacuzino că au fost infectaţi cu micro-organismul care provoacă boala Lyme, a anunţat, joi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea.
Potrivit acestuia, cei doi au fost muşcaţi de căpuşe în urmă cu câteva săptămâni şi au mers de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase. Atunci, medicii le-au prelevat probe pe care le-au trimis la Institutul Cantacuzino pentru a se stabili dacă este vorba despre boala Lyme.
„Starea de sănătate a celor două persoane este bună. Analizele au relevat că au un IGM pozitiv, ceea ce înseamnă că băiatul şi femeia sunt purtători ai bacteriei. Dar boala nu se manifestă clinic în niciun fel. Pacienţilor le-a fost prescris un tratament preventiv şi sunt ţinuţi sub supraveghere medicală. Nu au necesitat internarea”, a declarat Valentin Boldea.
Anul trecut, cinci gălăţeni au fost diagnosticaţi şi spitalizaţi cu boala Lyme.
Până în prezent peste 170 de persoane din judeţul Galaţi au fost muşcate de căpuşe.
Preluare: AgerPres