Doua persoane si-au pierdut viata in aceasta dimineata, 18 mai, in apropiere de Cicarlau, intr-un grav accident de circulatie. Doi tineri de aproximativ 20 ani, soferul si pasagerul din dreapta al unui VW Golf, care circulau intre Ilba si Cicarlau nu au avut nicio sansa sa supravietuiasca in urma impactului. Masina in care se aflau a iesit de pe carosabil, a lovit doi copaci si efectiv s-a rupt in doua. Unul dintre tineri a fost azvarlit din masina, iar celalalt a ramas incarcerat.
Tinerii circulau catre Baia Mare, iar intre Ilba si Cicarlau soferul a pierdut controlul volanului. Nu se stie deocamdata motivul, insa la locul accidentului nu se vad urme de franare, semn ca soferul ori a adormit, ori consumase alcool si avea reflexele incetinite.
Tanarul din dreapta a fost aruncat din masina in urma impactului si a decedat pe loc. Soferul a ramas captiv intre fiarele contorsionate. Din pacate, si acesta era decedat in momentul in care echipajul de prim-ajutor a ajuns la locul accidentului. In ambele cazuri, medicul echipajul de Ambulanta nu a putut decat sa constate decesul.
Pe portiunea respectiva de drum, intre cele doua benzi exista o diferenta de nivel de cativa centimetri, pe unul dintre sensuri fiind facuta o asfaltare recenta.
La fata locului au ajuns apartinatorii victimelor, care au fost socati de cele intamplate. De asemenea, Dorin Gherman, seful Serviciului Politiei Rutiere Maramures, si comisarul-sef Ioan Carlig din cadrul aceluiasi serviciu au ajuns la locul tragediei.
ACTUALIZARE: "Din primele cercetari, se pare ca accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. Conducatorul auto, un tanar de nici 20 de ani, intr-o curba usoara la dreapta a pierdut controlul directiei de deplasare, a patruns pe contrasens, iesind in afara partii carosabile, apoi a intrat in coliziune cu copacii de pe marginea drumului. Din pacate, a rezultat decesul acestuia si a pasagerului din dreapta fata, un alt tanar" a declarat comisar-sef Dorin Gherman, seful Serviciului Politiei Rutiere Maramures.
"Am intervenit la un accident rutier foarte grav, soldat cu doua victime, amandoua decedate. Una dintre victime a ramas incarcerata in masina si a trebuit descarcerata. Continuam cu degajarea zonei si curatirea carosabilului" a declarat plutonierul major Petre Chira, ISU Maramures.
Preluare: eMaramures.ro