GCS mai transmite că cei trei români infectați cu coronavirus se află în stare bună, iar DSP Cluj a infirmat zvonurile conform cărora starea pacientului din Maramureș s-ar fi înrăutățit:

”Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public privind agravarea stării de sănătate a pacientului internat la Cluj, facem precizarea că, potrivit datelor transmise de DSP Cluj, starea bărbatului este staționară, acesta neavând febră și nici o evoluție negativă. Facem, din nou, apel la mass-media sa nu mai transmită public informații neverificate din surse oficiale”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, citat de g4media.ro

Tot sâmbătă, Ministerul Afacerilor de Interne a transmis că pentru românii aflați în străinătate a fost operaționalizată o linie telefonică specială: +4021.320.20.20:

”Odată cu operaționalizarea numărului TelVerde, a scăzut numărul apelurilor de urgență, întrucât cetățenii pot solicita informații direct de la specialiști pe linia dedicată de informare”, a mai transmis MAI.

Comunicatul Grupului de Comunicare Strategică

În cursul zilei de ieri, la TelVerde 0800 800 358, dedicată informării despre noul Coronavirus, s-au primit 2.519 apeluri de la persoane care au sunat să afle detalii despre cum se manifestă și cum poate fi prevenită răspândirea acestei afecțiuni.

Totodată, având în vedere nevoia de informare a cetățenilor români aflați în străinătate cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului, a fost operaționalizată o linie dedicată celor din afara țării: +4021.320.20.20, apelabila din orice rețea și având tarif normal.
În situația necesității măririi capacității de preluare a apelurilor liniei telefonice TelVerde, specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale dețin resursele necesare și pot acționa în cel mai scurt timp.

În ceea ce privește persoanele care au apelat numărul unic de urgență, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 135 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 (cele mai multe din București – 26) cu privire la Coronavirus. Odată cu operaționalizarea numărului TelVerde, a scăzut numărul apelurilor de urgență, întrucât cetățenii pot solicita informații direct de la specialiști pe linia dedicată de informare.

În România au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu virusul COVID-19 (Coronavirus), starea celor trei pacienți fiind bună.

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public privind agravarea stării de sănătate a pacientului internat la Cluj, facem precizarea că, potrivit datelor transmise de DSP Cluj, starea bărbatului este staționară, acesta neavând febră și nici o evoluție negativă.
Facem, din nou, apel la mass-media sa nu mai transmită public informații neverificate din surse oficiale.

Rezultatele analizelor pentru persoanele care au mai fost testate au ieșit negative, ceea ce înseamnă că nu au fost infectate cu virusul COVID-19 (Coronavirus).

În acest moment, la nivel național, sunt 52 persoane în carantină și 8.796 persoane în izolare la domiciliu.


Preluare: g4media.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și