Preşedintele Bundestag-ului (camera inferioară a parlamentului) german, Norbert Lammert, a fost acuzat pe Internet de plagiat cu privire la o parte din teza sa de doctorat, relatează marţi EFE, care aminteşte că acest tip de acuzaţie a condus în Germania în această legislatură la demisia a doi miniştri din guvernul cancelarului Angela Merkel.
Lammert a respins acuzaţiile şi, într-o declaraţie pentru ziarul „Die Welt”, primul care a publicat ştirea, a anunţat că i-a cerut Universităţii din Bochum (vestul ţării) să verifice teza pe care a prezentat-o în acest centru în anii `70.
Acuzaţiile au ajuns însă în paginile tuturor ziarelor ţării, întrucât cel care a denunţat plagiatul prezumtiv, sub pseudonimul Robert Schmidt, a fost şi cel care l-a acuzat pe fostul ministru al educaţiei şi ştiinţei Annette Schavan de a fi copiat o parte din teză.
Schavan, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Angelei Merkel, a demisionat în ianuarie 2013 după ce Universitatea din Düsseldorf i-a invalidat titlul de Doctor, obţinut în urmă cu 33 de ani, considerând dovedit faptul că inclusese în text „în mod sistematic şi premeditat” o creaţie intelectuală care nu era a sa.
În martie 2011 demisionase din acelaşi motiv ministrul apărării de atunci, Karl Theodor zu Guttenberg, căruia Universitatea din Bayreuth i-a retras titlul academic de Doctor în Drept din cauza mulţimii de fragmente copiate, descoperite în teza sa.
Norbert Lammert, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, a Angelei Merkel), este acuzat de includerea în 42 de pagini ale tezei sale a unor pasaje din alte texte fără a cita în mod adecvat sursele.
Lucrarea preşedintelui Bundestag-ului, numit Doctor în 1975 de Universitatea din Bochum, se referă la organizarea internă a partidelor politice la nivel local.
Preluare: AgerPres