Asasinul i-a zdrobit capul fetiței de cinci ani ucisă la Baia Mare. Legiștii confirmă și grave leziuni ce indică un viol. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că există în acest caz mai multe variante de lucru.

„Suspecţi în adevăratul sens al cuvântului nu există, există mai multe variante de lucru în acest caz. Suspect presupune, în limbaj de procedură penală, începerea urmăririi penale faţă de o persoană. Noi nu putem, ca şi procurori care avem cauza în instrumentare, să folosim astfel de termeni. Au fost audiate sute de persoane şi au fost ridicate spre comparaţie sute de mostre de ADN, dar nu apare vreo potrivire care să indice autorul. Se lucrează în mod constant în această cauză, este un caz foarte important, a fost vorba despre un omor cu un viol asupra unui minor, cu un impact mediatic important’, a spus Gabor, pentru Mediafax.

Cu toate acestea, a fost stabilit ADN-ul asasinului fetiței de cinci ani de la Baia Mare. Experții l-au comparat cu probele a zeci de mii de persoane. Ulterior, un minor audiat în cazul Esterei, fetița batjocorită şi ucisă în Baia Mare, a fost găsit mort în râul Lăpuş.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și