1) Orbanismul lui Șică Mandolină este unul eminamente neliberal și extrem de pernicios pentru grosul românilor (conducându-se după faimosul „Prin noi înșine!”, liberalii interbelici au contribuit din plin la consolidarea României întregite și la referențiala prosperitate a tuturor cetățenilor, anul 1938 nefiind încă egalat la acest capitol), deci n-are nimic în comun cu prodigiosul și curajosul orbanism al premierului maghiar, cel care (îndrăgit de unii, urât de alții, respectat până și de adversarii politici) face tot ce-i stă în putință pentru sporirea prestigiului Ungariei, pentru creșterea neîntreruptă a bunăstării concetățenilor săi și – mai nou – pentru întărirea familiei tradiționale, concomitent cu încurajarea, prin ajutoare financiare consistente, a fecundității ei, neuitând nicio clipă de comunitățile ungurești din afara granițelor, în sprijinul cărora deseori intervine prin mijloace deopotrivă neortodoxe și ofensatoare în plan diplomatic (cazul etnicilor maghiari din Ardeal, în primul rând din județele Mureș, Harghita și Covasna).

2) Acel „un cataclism” din titlu, cu rol de metaforă conjuncturală, trebuie nu numai raportat, ci chiar încadrat în teribil de adevărata spusă a ilustrului nostru compatriot Emil Cioran: „Istoria de azi a României este un neîntrerupt șir de catastrofe, în așteptarea catastrofei finale”!

Indiscutabil că așa stau lucrurile – exact un interminabil și halucinant șir de catastrofe/cataclisme economico-sociale și moral-spirituale pentru înaintașii noștri și, îndeosebi, pentru noi, românii secolului 21. Sigur că pentru asta nu-i nevoie să luăm la puricat multimilenara noastră istorie (Doamne, câte urgii sunt în ea, cu toate că o cunoaștem aproximativ, căci – din motive politico-ideologice – istoricii bolșevici ne-au înfățișat-o trunchiat și distorsionat, iar astăzi tot ei și discipolii lor ne-o prezintă după penibila rețetă patriotardo-edulcorată!), nu este nevoie să mergem nici măcar la începuturile istoriei noastre moderne (vremea lui Mihai Viteazul, cu trădarea acestuia și apoi cu năprasnica lui moarte), ci ajunge să pornim spre prezent de la mijlocul celui de-al doilea război mondial: mai întâi incalificabila arestare/trădare a mareșalului Ion Antonescu, urmată de predarea lui rușilor, refuzul acestuia de-a colabora cu Stalin și ciracii săi, trimiterea mareșalului în fața marionetei numită Tribunalul Poporului și executarea lui prin împușcare; apoi bolșevismul impus românilor aproape 50 de ani în tripla variantă stalinistă-dejistă-ceaușistă, cu desființarea tuturor partidelor antibolșevice (în primul rând Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal), naționalizarea din 11 iunie 1948, distrugerea agriculturii prin colectivizarea forțată, deportarea familiilor înstărite, întemnițarea gospodarilor (porecliți chiaburi) și uciderea celor mai mulți dintre ei, lichidarea premeditată de către criminalul tandem partid-securitate a intelectualilor neobedienți și a potențialilor opoziționiști în sinistra rețea de pușcării politice și prin atrocea reeducare începută la închisoarea din Pitești, neperformanta industrializare ceaușistă, plătită de grosul românilor cu tripleta foame-frică-frig, sterilizarea intelectuală și marea nevrednicie a omului nou (homo sovieticus) – mincinos, slugarnic, leneș, laș și trădător, căderea regimului (inclusiv demantelarea Statului român) după arestarea Ceaușeștilor și asasinarea lor în chiar ziua de Crăciun a anului 1989, totul derulându-se (adunarea din București, trădarea lui Ceaușescu de către securiști, luptele de stradă, morții și răniții, arestarea cuplului dictatorial, parodia numită proces și, la urmă, executarea celor doi prin împușcare, respectiv umplerea în grabă a vidului de putere cu niște mârțoage kaghebiste) după o strategie elaborată de păpușarii planetari, dirijată din afară și dusă la îndeplinire de diverse servicii secrete străine (rusești, americane, israeliene, maghiare etc.), în ticăloasă colaborare cu numeroasele cozi de topor din interior; iar după Decembriadă (supranumită revoluție, deși pentru orice om cu scaun la cap este limpede că a fost o detestabilă lovitură de stat), cu punerea industriei pe butuci, cu sistematica distrugere a agriculturii și transporturilor (a nu se uita că în „iepoca” ceaușistă, România se situa pe locul patru în lume la capacitatea transporturilor maritime și fluviale!), cu prăpădul din sănătate, învățământ, cercetare, cultură și identitatea națională, nu în ultimul rând cu vânzarea la bucată a României (minele sunt închise, pădurile sunt în continuare măcelărite și circa jumătate din pământul sfânt al țării este în ghearele străinilor), cu cedările succesive de suveranitate după aderarea condiționată la Uniunea Europeană (cu ce s-a ales poporul român după așezarea lui de către politrucii dâmbovițeni pe șubreda axă Bruxelles-Washington?), cu granturile europene care tot vin și nu mai ajung la noi, cu uriașa datorie externă care ne condamnă la subistorie și, desigur, cu nerușinata înciocoire a tagmei politice și a descurcăreților din toate sferele de formală activitate, fie pe căi cotite (tîlhării mai ceva ca-n codrii noștri de odinioară, trafic de influență, cumetrii cu infractori sadea, nepotisme în diverse forme etc.), fie pe căi legale (lefuri și pensii bugetare mult peste 10.000 euro, astfel dându-li-se cu tifla cetățenilor onești), căci legile de acest fel sunt cu dedicație, adică – vorba lui Traian Băsescu, alias Petrov – sunt făcute de hoți pentru hoți.

Pe scurt, de trei decenii România este în război cu tâlharii interni și – zice-se – cu cei din afară (păi cum naiba să fie în război cu ăștia din urmă, când ei sunt oamenii cartelurilor, care dictează aleșilor de prim rang politrucianist de pretutindeni?!), instituțiile hipercorupte și-au pierdut credibilitatea și autoritatea, iar organismul social continuă să se debilizeze din pricina avorturilor și prin puțina rodnicie a tinerilor familii (una, cel mult două odrasle), dar îndeosebi prin cea mai mare expatriere din întreaga nostră istorie (peste 5 milioane de suflete, și exodul continuă!), fapt care pune în primejdie însăși existența poporului român. Deja s-a ajuns la alarmanta stare de lucruri (dar nu pentru necalificații noștri cârmuitori) ca numărul nașterilor din România să fie mai mic decât cel al românilor stabiliți în străinătate, cei mai mulți dintre aceștia neomorându-se cu românismul și, deci, neintenționând să revină cândva în țara lor natală.

În aceste condiții dramatice pentru țară și nație (cum spuneam mai sus, nu și pentru politrucii noștri mari și mici, căci ei se călăuzesc după „Carpe diem” – Trăiește-ți clipa, „Ce-i în mână nu-i minciună” și „După noi, potopul!”), actualul cataclism, mai exact suita de cataclisme cu care orbanienii ne-au mărit doza de nefericire în anul lor (pandemic) de așa-zisă guvernare, era întrucâtva previzibil. Da, pentru că nu numai că ei cu toții sunt nevrednici (ortaci de-ai lor au mai fost la guvernare, și România este de neclintit la coada țărilor din Uniunea Europeană!), dar scopul lor ascuns nu-i acela de-a redresa țara (de unde bani, specialiști și forță de muncă pentru așa ceva?), ci de-a desăvârși crucificarea ei și, în acest mod execrabil, de-a face pe placul globaliștilor, stăpânii lor.

Iată de ce exodul românilor nici vorbă să fie stopat vreodată (atotputernicele carteluri au necontenit nevoie de inteligența și hărnicia bieților români, atât de prost tratați și plătiți în țara lor), avorturile se vor înmulți, sodomiții se vor obrăznici, spitalele nu vor vindeca bolnavii, ci-i vor infecta și în continuare vor secera vieți, învățământul on line va produce tot mai mulți analfabeți funcționali, autostrăzile se vor (auto)construi cu țârâita și la cel mai năucitor preț pe kilometru, turismul va da ortul popii, agricultura și cultura vor intra în faliment, iar identitatea românilor va fi în curând însușită/șutită de alogenii cu doi „r” în numele lor de împrumut și cu pirande puioase.

Închei cu trei chestiuni, care acuma – în plină campanie (grețoasă) pentru șparlamentare – mă pun serios pe gânduri:

a) După incendiul din spitalul nemțean, incendiu soldat până acuma cu 14 morți și câțiva grav răniți, nu numai că premierul și ministrul Sănătății nu și-au dat de îndată demisiile (asta făceau niște oameni cu demnitate, dacă era un singur rănit!), dar cu uimire vedem și auzim cum președintele Iohannis sare în ajutorul lor și respinge cu indignare chiar ideea demisiei actualuliui Cabinet, la conferința de presă spunând cu idioată seninătate că vinovați de această cumplită tragedie națională sunt...pesediștii.

b) Oricare ar fi rezultatul alegerilor șparlamentare, România – ne înștiințează catârul de Klaus – poate avea premier doar un liberal (pesemne tot inepuizabilul Șică într-ale vorbelor de clacă, spirtoaselor și muzicii). Înduioșător de neistorică această relație dintre cei doi aflători în treabă...

c) Orbanienii nu s-au sinchisit de obligativitatea indexării lefurilor și pensiilor de la 1 ianuarie 2020, n-au majorat pensiile cu 40% la începutul anului, deși – după înșfăcarea guvernării – susțineau că respectiva majorare este prinsă în buget, ci i-au amăgit (mai pe șleau spus, i-au furat) pe pensionari cu flecuștețul de 14%, pe care l-au azvârlit acestora după opt luni, adică taman la începutul lunii în care au avut loc alegerile locale. Ăsta da respect și grijă față de alegători! Totuși, întrebuințează această jenantă și tardivă „reușită” în actuala campanie, sub chipul mascat al unui șantaj subtil: „Dați-ne votul, că noi v-am dat bani! Iar de vom cârmui în continuare, o să vă mai dăm ceva, nu se știe când, cu condiția să fiți docili și recunoscători”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News