Eduard Hellvig a fost votat, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI). Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Parlamentarii l-au votat pe Eduard Hellvig, nominalizat pentru funcţia de director al SRI de către preşedintele Klaus Iohannis.
La ședință au fost prezenți 421 de parlamentari, iar votul a fost secret cu buletine de vot.
Comisia parlamentară pentru controlul SRI a avizat favorabil propunerea președintelui Klaus Iohannis ca Eduard Hellvig să preia funcția de director al Serviciului cu șapte voturi pentru și unul împotrivă.
"Audierea domnului Hellvig s-a concentrat pe viziunea privind securitatea națională a României și proiectul managerial pe care domnul Hellvig îl are. În al doilea rând, am verificat aspectele și criteriile stricte de legalitate necesare ocupării funcției de director al SRI. În urma acestor audieri, comisia s-a pronunțat prin vot, comisia are rol de aviz și practic avizul nostru este un aviz consultativ pentru plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului și Parlamentul prin vot va decide, votul în comisie a fost de aviz favorabil cu fost șapte voturi pentru și un vot împotrivă", a declarat președintele Comisiei pentru controlul SRI, Georgian Pop, după audierea lui Hellvig.
Preluare: RomaniaTV.net