Strategia Rusiei urmărește divizarea țărilor membre ale Uniunii Europene, a declarat noua șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, vorbind în Senatul italian, după cum a relatat publicația Corriere Della Sera, citată vineri de agenția de presă Ukrinform.
"Strategia Rusiei este de a semăna discordie între țările europene și cea mai mare greșeală ar fi să cădem în această capcană", a avertizat fosta șefă a diplomației italiene. "Noi trebuie să rămânem uniți nu doar în vorbe, ci și în fapte, împărtășind aceleași abordări cu privire la rezolvarea crizei ucrainene", a lansat Mogherini.
Reînnodarea relațiilor cu Rusia va "fi o problemă majoră în viitorii cinci ani", a menționat Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, indicând că tema sancțiunilor "este pe masă" și noi măsuri restrictive sunt posibile împotriva Rusiei.
"Situația în teren este extrem de îngrijorătoare", a spus ea, insistând că "alegerile organizate duminica trecută de către separatiști în estul Ucrainei au fost ilegale și creează obstacole serioase în calea dialogului".
Cincisprezece civili și șapte parașutiști ucraineni au fost răniți în ultimele 24 de ore în estul separatist al Ucrainei, au anunțat vineri autoritățile de la Kiev, citate de AFP.
Aproximativ 15 persoane au fost rănite de explozia obuzelor care au căzut în cartierele Kievski și Kuibâșevski, epicentrul tirurilor de artilerie, în timpul luptelor date joi în zona aeroportului din Donețk, disputat de rebeli și forțele ucrainene.
În regiunea vecină Lugansk, șapte parașutiști au fost răniți în urma exploziei unei mine în apropierea localității Sokilniki, situată la aproximativ 30 km nord-vest de Lugansk, capitală regională omonimă și bastion al separatiștilor proruși.
Preluare: AgerPres