Astfel, în acest weekend au fost desfăşurate 38 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost efectuate peste 3000 de legitimări şi verificări atât la persoane fizice cât şi la agenţi economici şi la operatori autorizaţi/transportatori de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 334 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 70.000 de lei.

În municipiul Baia Mare şi celelalte localităţi carantinate din judeţul nostru, forţele de ordine desfăşoară acţiuni ample de verificare a respectării noilor norme 24/24.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri, echipajele de poliție și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Maramureș, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00 - 05:00. Cu această ocazie, pe raza judeţului nostru, au fost depistate 54 de persoane care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie, acestea fiind sancţionate contravenţional conform legii.

Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și