„Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată? În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu”, a scris fostul europarlamentar pe Facebook.

Tatăl copilului este Cătălin Tomata, un milionar, patron al unui restaurant din Capitală. Cei doi și-au făcut prima dată apariția împreună anul trecut, în decembrie.

Elena Băsescu mai are doi copii din căsătoria cu Bogdan Ionescu, Sofia, care nu a împlinit încă patru ani, și Traian, de doi ani.

La rândul său, Traian Băsescu a ținut să confirme și el vestea: „Mare bucurie! Anul acesta, se va naşte cel de-al treilea copil al fiicei mele Elena. Mă bucur enorm că voi fi pentru a patra oară bunic. Aştept următorii nepoţei!”, scrie fostul președinte pe Facebook.


Preluare: Antena 3

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și