Imediat după discurs, Elena Udrea s-a mai întreţinut cu câţiva colegi şi apoi a plecat de la Palatul Parlamentului, cel mai probabil spre casă, unde ar trebui să ajungă până la ora 19.00. Ea se va deplasa pe un traseu dinainte stabilit cu poliţiştii de la Secţia 2.

Elena Udrea şi-a început discursul în faţa Camerei Deputaţilor: "Celor mai mulţi le-a fost teamă de cei cu care mă lupt şi care mâine ar putea să facă oricăruia dintre dv. la fel. Aţi votat într-o disciplină nemaiîntâlnită, dar în acelaşi timp parlamentul refuză să ia în discuţie cazurle altor colegi.

În urmă cu 2 săptămâni aţi aprobat 3 cereri de arestare preventivă şi una de reţinere. Acum două au fost invalidate de judecătorii ICCJ, iar cea de-a treia nici măcar nu a fost folosită. Din cele 7 capete de acuzare, ultimul complet de la ICCJ a reţinut doar unul, pentru care a decis arest la domiciliu.PSD a anunţat că va vota pentru arestare, la fel şi PNL.

Poate eu, ca şi dv., suntem ultimii care ar trebui să invocăm absurdul acestei situaţii. Avem obligaţia să corectăm aberaţiile din aceste două coduri şi care afectează actul de justiţie.

Dosarul gala Bute demonstrează că separarea puterilor în stat nu mai funcţionează. Opinia procurorilor este că această gală nu trebuia să aibă loc şi principala acuzaţie este că eu mi-am dorit ca Bute să boxeze în România. Este aceasta o vină pentru care ar trebui să fiu arestată?

Reproşurile concrete care mi se aduc ţin de activitatea departamentelor din minister, nu de activitatea ministrului. Nu se poate spune că eu vreodată am cerut cuiva să încalce legea. Nu-mi voi da nici cu mir, nu voi spune acatiste sau rugciuni. Nu ar fi corect nici faţă de mine, nici faţă de dv., nici faţă de cei care ne privesc. Pe 9 februarie aţi votat, pe 10 am fost reţinută, pe 11 arestată. M-au dus într-o cameră de 3 pe 3, m-au dezbrăcat, mi-au luat sutienul, aveam un veceu turcesc, fără uşă, cu un duş pe care îl foloseam să tragem apa.

Am cunoscut acolo două femei extraordinare, oameni obişnuiţi despre care nu se scrie în presă şi despre care nu se ştie nimic. Stau cu lunile în arest, nu au parte de avocaţi, iar procurorii speră că vor spune orice şi chiar că vor face denunţuri pentru a pleca acasă, că vor recunoaşte fapte pe care nu le-au comis. Vă spun cu toată responsabilitatea că trebuie să oprim ca arestarea preventivă să devină o practică ce poate afecta actul de justiţie.

Pretextul că DNA trebuie să reformeze clasa poltică este o miciună. Trebuie să oprim acest lucru. Cei care reformează clasa politică trebuie să fie cetăţenii, prin vot.

Nu vă cer să votaţi într-un anumit fel, ci conform conştiinţei. Faceţi ce trebuie să faceţi, oferiţi legi corecte, modificaţi CP şi CPP, astfel ca abuzuri ca acesta care se întâmplă în cazul meu şi al zeci de mii de români să nu mai aibă loc! Ceva nu e în regulă cu sistemul, pentru că e condus discreţionar.

Când veţi pune bilele în urne vreau să vă gândiţi că se poate crea un precedent extrem de periculos. Nu cer favoruri, clemenţă ci să răsoundeţi unei singure întrebări: Este spre binele României ce se întâmplă?

Elena Udrea se apără în faţa colegilor deputaţi

UPDATE: La sosirea la Parlament, întrebată dacă are emoţii, Elena Udrea a răspuns: "după experienţa de data trecută, ce emoţii să mai am?". De asemenea, întrebată ce le va spune colegilor, Udrea a răspuns că va rosti lucruri "pe care ei le ştiu, dar de care se tem".

Elena Udrea a primit o permisie de patru ore pentru a merge în Parlament şi a-și spune punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc în dosarul "Gala Bute". În jurul orei 15,25, Elena Udrea a plecat de acasă spre Palatul Parlamentului, iar cu un sfert de oră înainte de începerea plenului a ajuns la Camera Deputaţilor. Elena Udrea a părăsit, luni, locuinţa sa din Complexul de lux Stejarii, unde a fost plasată în arest la domiciliu în dosarul "Microsoft".

Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil cele două cereri pe numele Elenei Udrea de urmărire penală și arestare preventivă pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul "Gala Bute". Decizia finală cu privire la aceste cereri este luată de plenul Camerei, iar votul va fi secret cu bile și se va da fiecare cerere în parte.

Deşi riscă să se întoarcă după gratii, de această dată în dosarul "Gala Bute", Elena Udrea este optimistă, spunând că în ultimele zile în dosar ar fi apărut evoluţii favorabile ei. Surse apropiate anchetei susţin că unul dintre denunţători şi-ar fi schimbat declaraţiile care o indicau pe Elena Udrea drept destinatară a şpăgilor din dosarul "Gala Bute".

ELENA UDREA poate scăpa de arest. Cine şi-a SCHIMBAT declaraţiile pentru a o salva pe protejata lui Băsescu

Elena Udrea a fost deja arestată preventiv în dosarul "Microsoft", pe 11 februarie, iar din 17 februarie a fost plasată în arest la domiciliu, conform unei hotărâri a ICCJ.

Acuzaţiile DNA: Luare de mită SUTE DE MII de euro

DNA cere încuviințarea urmăririi penale și arestarea preventivă pentru săvârșirea de către Elena Udrea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

Potrivit referatului întocmit de procurorii anticorupţie, în dosarul "Gala Bute" au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii de către Elena Udrea a altor fapte, care nu erau cunoscute la momentul primei sesizări a Camerei Deputaților.

Unele dintre aceste fapte intră în conținutul infracțiunii de luare de mită pentru care a fost obținut avizul Camerei Deputaților și completează latura obiectivă a acesteia, iar celelalte fapte întrunesc elementele constitutive a două noi infracțiuni de luare de mită, prezentate în detaliu de procurori.

Procurorii arată că infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. cu UAT Cavnic și UAT Borsec a avut loc în anul 2010, când Elena Udrea "a primit în mod indirect, pentru sine și pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanții S.C. Termogaz Company S.A., pentru a aproba finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului Schi în România", explică anchetatorii.

Plăţile, în valoare totală de 695.367,06 lei, au fost făcute în două tranşe, la 24.08.2010 și 20.12.2010, către Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului Elena Udrea, "prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia". Suma menționată reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de minister către UAT Cavnic și UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de S.C. Termogaz Company S.A, arată procurorii.

Ștefan Lungu a folosit banii astfel obținuți parțial în interes personal, iar parțial, la cererea ministrului Udrea Elena Gabriela, pentru plata unor servicii de publicitate și monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta și partidul din care făcea parte Elena Udrea, PDL.

Legat de infracțiunea de luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către S.C. Consmin S.A, anchetatorii arată că în perioada 2010 – 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții, au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.

Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ștefan, S.C. Last Time Studio S.R.L., în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăți, în valoare totală de 335.486 lei, susţin procurorii.

La rândul său, Lungu Ștefan dădea banii primiți lui Tudor Liberiu Breazu, persoană apropiată atât de Udrea, cât și de Topoliceanu. Plăţile erau făcute fie în numerar, fie prin intermediul societății S.C. Ekaton Consulting S.R.L., administrată de Breazu, în baza unor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei.

O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela, iar diferența a fost folosită de Breazu pentru a plăti diferite cheltuieli ale celor două.

Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni și UAT Petroșani s-a desfăşurat cu ajutorul intermediarului Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, care se ocupa atât cu transportul banilor, cât şi cu transmiterea de mesaje către Adrian Gărdean. Pentru această infracţiune de luare de mită, Camera Deputaților a încuviinţat începerea urmăririi penale și arestarea preventivă, însă procurorii au descoperit metode alternative de săvârșire ale aceleiași infracțiuni.

În cursul anului 2011, Udrea Elena Gabriela a cerut și a primit de la inculpatul Gardean Adrian, pentru sine și pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

Astfel, la data de 7 februarie 2011, Udrea Elena Gabriela i-a cerut lui Gardean Adrian ca din sumele primite de la minister să facă mai multe "sponsorizări", transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea Elena Gabriela i-a cerut lui Nastasia Gheorghe să îi comunice lui Gardean Adrian că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011.

Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean Adrian i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu Ștefan, care i-a predat lui Nastasia Gheorghe, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală.

În data de 06.10.2011 Gardean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. și de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Cu același prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gardean Adrian, la cererea Elenei Udrea, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăților care urmau să fie efectuate către cele două societăți, iar pentru diferență i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăți controlate de Obreja Rudel.

Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferența de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate.

Procurorii cer o nouă încuviinţare a urmăririi penale şi a arestării care să se raporteze la forma completă a acuzației aduse deputatului.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și