- Tu îţi permiţi să te iei de copilul meu? Ce a vorbit, tu, de tine?!

- Nu a vorbit nimic!

- Te omor! În scaun cu rotile te pun acum!

Un angajat al şcolii a văzut scena de la geam şi a reuşit să pună capăt scandalului.

Din primele date, cele două femei ar fi mama, respectiv bunica unei alte eleve. Acestea au mers la școală pentru a-i face dreptate celei din familia lor, după ce fata vizată ar fi amenințat-o și ar fi jignit-o.

Eleva a fost amenințată cu moartea și lovită în curtea școlii

În înregistrare se aude cum cele două femei adulte îi aduc diverse acuzații adolescentei, iar, la un moment dat, una dintre ele chiar o amenință și o lovește. Fata s-a apărat și le-a explicat că nu știe despre ce este vorba, timp în care a încercat să să îndepărteze.

Un angajat al școlii a văzut de la fereastră ce se întâmplă și le-a luat la rost pe cele două femei, timp în care fata a reușit, în cele din urmă, să plece. Conducerea școlii nu a avut un punct de vedere până în momentul de față, deși, în mod clar este vorba despre o problemă de securitate la școala respectivă, având în vedere că cele două persoane străine au reușit să intre în incinta școlii. Nici poliția nu a deschis o anchetă în acest caz, pentru că nimeni nu a depus plângere.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și