Elie Wiesel, născut în România, a primit, luni, la New York Medalia Prezidenţială din partea preşedintelui israelian Shimon Peres, pentru "contribuţia sa unică la memoria Holocaustului" şi pentru faptele sale care şi-au pus amprenta asupra omenirii.
"Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul. Dumneavoastră personal aţi trecut prin cele mai atroce orori ale umanităţii şi, ca supravieţuitor al Holocaustului, aţi ales să vă dedicaţi viaţa transmiterii mesajului - să nu se mai întâmple niciodată", a declarat Peres, potrivit site-ului ynetnews.com.
"Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu", a răspuns Wiesel.
Elie Wiesel, care s-a născut în Sighetu Marmaţiei, a fost trimis la Auschwitz împreună cu familia sa, în 1944, iar acolo a supravieţuit atrocităţilor Holocaustului. După ce a emigrat în Statele Unite, el s-a implicat în menţinerea vie a moştenirii Holocaustului şi a devenit o figură recunoscută în acest domeniu.
Medalia Prezidenţială este cea mai înaltă distincţie civilă acordată în Israel şi i-a fost oferită şi preşedintelui american Barack Obama în timpul vizitei sale în această ţară.
Preluare: MediaFax