Analiza câtorva idei pedagogice eminesciene (din acele procese-verbale sau rapoarte oficiale, dar mai ales din publicistica sa) va învedera adevărul aprecierii lui G. Călinescu: „Prin Eminescu şi scrisul său pedagogic avem cea mai înaintată viziune de ridicare a învăţământului rural înainte de Spiru Haret".

Condamnând învăţământul mecanic, Eminescu arată inutilitatea şi chiar caracterul pernicios al unei asemenea metode de instrucţie: „D-nul învăţător însă să-şi deie silinţa şi mai cu seamă să caute, ca copii să nu înveţe nimic în mod mort şi mecanic, ci totdeauna să poată povesti cu cuvinte proprii ceea ce au citit "(op.cit.p.34).

Programa scoalelor elementare şi secundare este atât de încărcată încât ameţeşte şi pe învăţători. Această încărcare însă îşi are izvoarele ei în lipsa de solide cunoştinţe pedagogice a celor ce dispun cu atâta uşurinţă de capetele copiilor, ca şi când soarta generaţiei viitoare n-ar atârna de claritatea şi temeinicia gândirii acelor capete, in faptă însă, şcoalele elementare şi secundare nu sunt scoale de învăţătură propriu-vorbind, ci de educaţiune. De acolo perceptul pedagogic: non multa, sed multum. într-adevăr cunoştinţe puţine, însă bine pricepute şi bine mistuite, limpezesc conştiinţa, formează o cărare bătută a cugetării, o normă care reglează întreaga viaţă intelectuală".

Un alt „merit" incontestabil al d-lui Chiţu (ministrul învaţământului) este „încurcarea şi încărcare programelor. Desfidem pe cineva a ne arăta programe atât de monstruos încărcate ca cele actuale din România. Uitând vechiul şi nestrămutatul adevăr pedagogic: „non multa, sed multum", dl. Chiţu a propus că copiii români sunt toţi excepţionali prin memorie şi judecată şi i-a încărcat cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se mai pot orienta în capetele lor. D-sa a crezut că, dacă copiii învaţă vorba, apoi învaţă în genere ceva. Nimic nu învaţă pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, necugetat, unde interesul viu şi judecata copilului n-a jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri, pe care nu le poate mistui, e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi", (p. 170).

În „Curierul de Iaşi", dar mai ales în „Timpul", recenziile lui Eminescu se opresc şi asupra cărţii pedagogice, asupra manualelor şcolare şi a cărţilor de citire din ciclul primar. Aproape fiecare proces-verbal se încheia cu recomandarea manualelor pe care revizorul şcolar, Eminescu, le considera bune. între acestea la loc de cinste erau manualele lui Ion Creangă.

Publicistica de la „Timpul" vine să fundamenteze încă o dată câteva criterii pedagogice şi metodice fundamentale în alcătuirea manualelor, îndeosebi a cărţii de citire: „ O carte de citire nu e numai o enciclopedie naţională; ci, dacă e bună şi cu îngrijire lucrată, precum au începută se lucra, ea revarsă în mii de capete aceleaşi cunoştinţe, fără de nici o silă, căci nu se-nvaţă pe de rost; ea inspiră la zeci de mii de cetăţeni aceeaşi iubire pentru trecut şi brazda pământurilor; ea preface, după o justă observaţie, o masă de indivizi, ce se-ntâmplă a trăi pe aceeaşi bucată de pământ, într-un popor ce menţine o ţară. Tendinţa generală în şcoalele apusene e de-a înlocui toate cărţile speciale de studii din şcoalele primare prin cartea de citire, căci aceasta din urmă dă deplină libertate în privirea metodului" (p. 196).
Eminescu a intuit de asemenea un adevăr sociologic profund: şcoala, starea învăţământului sunt un reflex al vieţii economice, sociale şi culturale a epocii. Scrisul său amar în unele articole pedagogice şi aproape în toate procesele verbale, este de data aceasta profetic: „Şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefectii oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi; pe când adică va fi si şcoala, şcoală, statul stat şi omul om, precum e in toată lumea, iar nu ca la noi - adică ca la nimeni; unde găseşti în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica necum alte cunoştinţe sau cu dreapta judecată. Din nefericire tocmai aceasta din urmă lipseşte şi nici în şcoli franţuzeşti nu se poate învăţa, pentru case moşteneşte de la mamă", (p. 88)

În fine, actual este Eminescu şi prin problema atât de controversată a predării religiei în şcoli. Articolul învierea, un editorial din Timpul, aşa cum se obişnuia în preajma marii sărbători a creştinităţii, arată că Evanghelia „această simplă şi populară biografie a blândului Nazarinean"a avut mai mare influenţă asupra educaţiei omului, decât oricare alt sistem filosofic sau teologic, pentru că oferă un model, un prototip moral, Isus Hristos. De acolo rezultă importanţa biografiei lui Hristos pentru inimile unei omeniri vecinie renăscânde. Pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi îmbunătăţi starea materială, pentru a uşura lupta pentru existenţă, dând mii de ajutoare muncii braţului, oamenii au nevoie de mii de cunoştinţe exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor au nevoie de religie ".

Articol de Ion Buzaşi

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News