Ieri la ora 13.00 la sediul poliţiei s-a prezentat o femeie în vârstă de 48 de ani, vânzătoare la un magazin alimentar din Piaţa Izvoarele, care a relatat poliţiştilor împrejurările prin care a fost înşelată cu suma de 900 de lei.
În aceeaşi zi, la ora 10.30, în timp ce se afla la serviciu, a fost sunată pe telefonul mobil de o persoană care s-a recomandat a fi patronul societăţii ce deţine acel magazin, care a informat-o că la unitatea alimentară se va prezenta o persoană căreia ea trebuie să-i dea suma de 900 de lei.
Abia după ce a dat banii bărbatului care a venit după ei, femeia a realizat că a fost înşelată şi a sesizat poliţia. Astfel că acum poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorului şi pentru recuperarea prejudiciului.
Poliţiştii recomandă cetăţenilor să fie vigilenţi atunci când li se solicită diverse sume de bani şi să facă verificări înainte de a da banii solicitaţi, chiar dacă persoanele care-i apelează se recomandă a avea funcţii importante: avocaţi, procurori, poliţişti sau şefii lor, precum în cazul menţionat.