Jurnaliștii de la Passport Productions scrius că imaginile au fost surprinse la ora 16:30, când abia au existat câteva îmbrânceli și câteva jeturi de gaze lacrimogene folosite de forțele de ordine.

„În imagine jandarmi în acțiune, la ora 16:30, cu numerele de identificare de pe caschete acoperite cu bandă adezivă neagră. Aceștia nu arată deloc ca oameni de toată isprava care lucrează în slujba cetățeanului și nu au nimic de ascuns”, precizează ziariștii.

Aceștia mai cer Parchetului General să verifice nu doar hârtii, ci să caute și dovezi pe imaginile luate în Piața Victoriei: „Dacă Jandarmeria și-a pus documentația în ordine, asta nu este o dovadă, este cel mult un indiciu. Dovezi trebuie să găsească anchetatorii. Românii acuză Jandarmeria de crimă, iar investigatorul pare că se erijează în vorbitorul Jandarmeriei și ne spune ce arme au folosit forțele de ordine, că știu de la ei, de la jandarmi, deci sigur e pe bune.”

În urmă cu trei zile, prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, declara că jandarmii care au participat la intervenţia de vineri din Piaţa Victoriei pot fi identificaţi după numărul de pe cască.

„Există modalităţi specifice de identificare, ei au un număr de identificare pe cască şi am remarcat acest lucru, cunoaştem acest lucru şi evident că mai devreme sau mai târziu îi vom identifica” a spus procurorul.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și