Cuplul de actori Eva Mendes și Ryan Gosling au încă o fiică, după ce actrița a reușit să ascundă sarcina pe toată durata sa, așa cum procedase și cu prima sa sarcina în 2014 când li s-a născut primul copil, potrivit site-ul de informații despre viața celebrităților TMZ citat de agenția France Presse (AFP).
Eva Mendes, 42 de ani, a dat naștere micuței Amada pe 29 aprilie, la Santa Monica, în apropiere de Los Angeles, precizează TMZ.
Purtătorii de cuvânt ai celor două vedete nu au răspuns solicitarilor de detalii din partea AFP.
Cei doi părinți, aflați printre cele mai renumite staruri de la Hollywood, mai aveau o fiică, Esmeralda, născută la sfârșitul anului 2014.
Aceasta este a doua oara când Eva Mendes, de origine cubaneză, dar născută în Florida, reușește să-și ascundă sarcina nearătându-se gravidă în public.
Realizatorul, actorul și muzicianul de 35 de ani Ryan Gosling a cunoscut-o pe soția sa pe platourile de filmare pentru pelicula "The place beyond the pines" lansată în 2013, unde ei au interpretat un cuplu cu un copil.
Eva Mendes face parte dintre actrițele latino-americane cele mai distribuite în filmele americane, cele mai importante roluri din cariera sa de până acum avându-le în peliculele "We Own the Night" de James Gray, "Holy Motors" de Leos Carax și "2 Fast, 2 Furious" de John Singleton.
Ryan Gosling, născut în Canada și prezent constant pe lista celor mai sexy bărbați de pe planetă, a jucat în "Blue Valentine" (2010) și a devenit unul dintre cei mai râvniți actori de către regizori după performanțele sale din filmele "Drive" (2011) și "Crazy, Stupid, Love".
El a întruchipat un bancher de investiții arogant în 2015 în filmul "The Big Short" și a jucat în comedia polițistă "Nice Guys", mai amintește AFP.
Preluare: AgerPres.ro