Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului „Cu primăvara-n inimi”, care se derulează în școală în perioada 1-30 aprilie a.c. și este la a IV-a ediție.

„Au participat, grădiniţa Vadu Izei, grădiniţa Valea Stejarului și clasele I-IV. În proiect sunt înscrişi 180 de copii care vin cu propriile lor creaţii pe care astăzi le vor dona”, a spus profesoara Angelica Holici.

După donarea acestor felicitări, Asociaţia „Lions Club” Sighet va încerca să le comercializeze.

Cu banii obţinuţi se vor face pachete pentru masa de Paște pentru câteva familii cu condiții materiale precare, care au elevi la Scoala Vadu Izei si Valea Stejarului. Aceste pachete vor fi împărțite joi, 27 aprilie, în Joia Mare, la Primăria Comunei Vadu Izei, în prezența coordonatorilor proiectului, a primarului Petru Vlașin și a reprezentanților Asociației Lions Club.

Elevii noștri sunt încântaţi că prin munca lor pot ajuta persoane nevoiaşe și că pot veni în ajutorul colegilor lor cu probleme.

Parteneriat educational-intre:
- Școala Gimnazială Vadu Izei
- Lions Club Sighet
- Primăria Vadu Izei

Coordonatorii proiectului educational:

- dir. Trifoi Silviu
- cons. Educativ- Holici Angelica
- prof. Onisa Daniela
- prof. Ananie Mirela

Coordonatori Lions Club:
- dr. Mariana Vlașin
- d-na Liliana Țiple
- d-nul Turda ioan

Colaboratori:
- MICHNEA MARIA- prof.inv.primar, Cls. a IV-a , Şcoala Gimnaziala Vadu Izei
- OSAN DIANA- prof.inv.primar, Cls. i , Şcoala Gimnaziala Vadu Izei
- SERDENCIUC ADRIANA- prof.inv.primar si prescolar, Şcoala Gimnaziala Vadu Izei
- FENICI GABRIELA- prof.inv.primar si prescolar, Şcoala Gimnaziala Vadu Izei
- MICHNEA ANDREEA- prof.inv.primar si prescolar, Şcoala Gimnaziala Vadu Izei
- SOFINET ANA- prof.inv.primar si prescolar, Şcoala Gimnaziala Vadu Izei- Valea Stejarului
- FILIMON DANIELA- prof.inv.primar, Cls.I-IV , Şcoala Gimnaziala Vadu Izei-Valea Stejarului
- HOTEA MARIA- prof.inv.primar, Cls. a IV-a A, Şcoala Gimnaziala Vadu Izei
- TRIFOI SILVIU – directorul Scolii Gimnaziale Vadu Izei

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și